UPDATE Rezultate finale Evaluare Naţională 2013 Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 2.100 de absolvenţi de gimnaziu din Sălaj au susţinut, săptămâna trecută, probele Evaluării Naţionale. Rezultatul la aceste probe contează la media pentru admiterea la liceu, care se calculează ca medie aritmetică între media generală din clasele V-VIII şi media de la Evaluarea Naţională.

UPDATE Potrivit inspectorului şcolar general adjunct Maria Pop, preşedintele comisiei judeţene de examen, rezultatele vor fi afişate în şcoli abia la ora 18.00. Decizia amânării publicării rezultatelor finale, după contestaţii, a fost luată de Ministerul Educaţiei şi se aplică unitar la nivelul întregii ţări.

În Sălaj, cele 63 de contestaţii depuse nu schimbă, se pare, foarte mult rezultatul final al Evaluării Naţionale.

VEZI AICI REZULTATELE FINALE

Majoritatea candidaţilor au avut de susţinut examen la Limba şi literatura română şi la Matematică, însă aproape 500 au susţinut şi a treia probă - la Limba şi literatura maternă, susţinută de 473 de elevi în limba maghiară, de 20 - în limba germană şi de patru - în limba slovacă.

Candidaţii au aflat primele rezultatele sâmbătă, 29 iunie, iar contestaţiile au fost depuse între orele 16.00 şi 22.00. În perioada 30 iunie - 2 iulie acestea au fost soluţionate, iar astăzi, 3 iulie vor fi afişate rezultatele finale pe site-ul Inspectoratului şi la avizierele şcolilor.

adevarul.ro le va oferi cititorilor săi posibilitatea să consulte notele candidaţilor din judeţ la Evaluarea Naţională, folosind un tool marca admitereliceu.ro. Notele vor fi publicate dupa ce vor apărea şi pe portalul edu.ro.

Lista cu rezultatele finale la Evaluarea Naţională 2013 (Capacitate 2013) pentru fiecare judeţ în parte:

BUCUREŞTI: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

BIHOR: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

DOLJ: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

SUCEAVA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

HUNEDOARA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

SĂLAJ: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

IALOMIŢA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

SATU MARE: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

CARAŞ-SEVERIN: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

VÂLCEA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

GIURGIU: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

CĂLĂRAŞI: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

TELEORMAN: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

VRANCEA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

BRĂILA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

ARAD: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

BISTRIŢA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013 

SIBIU: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

BUZĂU: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

TIMIŞOARA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

NEAMŢ: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

MUREŞ: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

CLUJ: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013 

TULCEA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

BRAŞOV: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

ARGEŞ: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

DÂMBOVIŢA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

CONSTANŢA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

VASLUI: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

GORJ: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

IAŞI: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

MARAMUREŞ: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

BACĂU: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

MEHEDINŢI: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

GALAŢI: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

PRAHOVA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

ALBA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite