Teribilism dus la extrem. Cum i-a sfidat un tânăr pe poliţiştii care îl urmăreau

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teribilismul l-a costat scump pe un tânăr de 19 ani, care, pe lângă o amendă uriaşă, s-a ales şi cu dosar penal pentru comiterea mai multor infracţiuni.

Un şofer de 19 ani din Zalău a ajuns în vizorul poliţiştilor după ce miercuri, 18 septembrie, a făcut greşeala de a trece pe culoarea roşie a semaforului electric. Când oamenii legii i-au făcut semn să oprească, acesta şi-a continuat drumul, ignorându-i. Cu oamenii legii pe urmele lui, tânărul a mai făcut câteva boacăne: a frânat brusc şi a intrat în coliziune cu autospeciala Poliţiei.

După impact,a coborât din maşină şi a fugit, însă a fost prins rapid, pe strada 22 Decembrie 1989, în curtea unui imobil. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că fugarul avea permisul de conducere suspendat, ca urmare a unui eveniment rutier ce a avut loc în judeţul Harghita şi care a fost soldat cu pagube materiale.

Teribilistul a fost amendat cu 725 lei, pentru neoprire la semnalul regulamentar al poliţiştilor şi s-a ales cu dosar penal pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Citiţi şi:

Accident mortal pe DN 1F. Un adolescent a fost ucis de o şoferiţă obosită

Accident grav provocat de un tânăr beat. A pus la pâmânt doi stâlpi şi şi-a băgat prietenul în spital

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete