Lider UDMR, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni: „Să trăim ca fraţii, cu respect reciproc şi să fim liberi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marş cu torţe şi depuneri de coroane FOTO Facebook.com/Institutia Prefectului Salaj

Câteva sute de etnici maghiari au participat la activităţile prilejuite de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, care s-au încheiat cu un marş cu torţi şi depuneri de coroane.

Comunitatea maghiară din Zalău a marcat joi, 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni printr-o serie de manifestări, dintre care nu a lipsit tradiţionalul marş cu torţe desfăşurat în centrul municipiului şi încheiat cu depuneri de coroane la statuia lui Miklos Wesselenyi, unul dintre liderii revoluţiei paşapoptiste. La manifestări au luat parte şi reprezentanţi ai instituţiilor locale şi judeţene, precum şi ai celorlalte partide politice.

În acest cadru, Seres Denes, liderul UDMR Sălaj, a transmis că maghiarii din această zonă îşi doresc pace, libertate, frăţie şi egalitate. "Ziua de 15 martie a rămas pregnant imprimată nu numai în conştiinţa poporului maghiar, ci a tuturor popoarelor europene, fiindcă a fost revoluţia burghezo-democratică paşoptistă, prin care toate naţiile Europei au vrut să scape de tot ce înseamnă Evul Mediu, tot ce înseamnă exploatarea omului de către om şi s-au ridicat la luptă pentru tot ce înseamnă libertate, egalitate şi fraternitate. Aceste valori sunt şi astăzi general valabile şi, de aceea, noi în fiecare an, de 15 martie ne aducem aminte de cei care şi-au jertfit viaţa atunci, pentru aceste idealuri şi transmitem pentru cei de astăzi şi cei din viitor că vrem să trăim în pace, libertate, frăţie şi egalitate. Noi, toţi împreună, care suntem aici, să trăim ca fraţii, cu respect reciproc şi să fim liberi, pentru că libertatea este dată tuturor. Nu este numai a unora sau a altor, ajunge pentru toată lumea. Dacă trăim cu aceste sentimente, putem să ne clădim o viaţă actuală şi viitoare mult mai frumoasă", a declarat preşedintele UDMR Sălaj.

Vă mai recomandăm:

Drapelul României, arborat greşit la Congresul UDMR. Prefectul de Sălaj: „A fost o eroare a organizatorilor“

Plăcuţe trilingve la intrările şi ieşirile din Zalău. Propunerea consilierilor UDMR a fost aprobată în unanimitate

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026