Cinci răniţi în urma unui accident rutier produs între Chieşd şi Şărmăşag

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victimele au fost aduse cu două ambulanţe la spital

Un gav accident de circulaţie a avut loc vineri după-amiază pe DJ 108 F, între localităţile sălăjene Chieşd şi Şărmăşag. În accident au fost implicate două autoturisme, cinci persoane fiind rănite.

Accidentul a avut loc în jurul orei 15.00 când, potrivit poliţiştilor, Florin C., un tânăr de 23 de ani din localitatea Chieşd, care, în timp ce conducea autoturismul pe sensul Chieşd Şărmăşag, a efectuat o manevră de depăşire a unui autocamion, iar la intrare pe banda sa de mers, într-o curbă la stânga, nu s-a asigurat corespunzător şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de Marilena A., de 42 de ani, de Sighetu Silvaniei.


În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto Florin C. şi a pasagerei de pe locul din faţă, Daniela C., în vârstă de 41 de ani. În accident au fost răniţi şi conducătoarea auto a celeilalte maşini şi doi pasageri ai acesteia, însă, la momentul efectuării primelor cercetări de către poliţişti, aceştia au refuzat îngrijirile medicale.


Primii doi răniţi au fost aduşi cu două ambulanţe la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean. Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind, în ambele cazuri, negativ.
 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie