Au plecat ninsorile, vin inundaţiile!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sălaj este, începând de astăzi, de la ora 12.00, şi până mâine, la ora 12.00, sub cod galben de inundaţii. Vizate sunt bazinele hidrografice ale râurilor Crasna şi Barcău.

Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor au emis astăzi o avertizare cod galben de inundaţii, valabilă în mai multe judeţeţe din Nord – Vestul ţării, printre care şi Sălajul. Avertizarea vizează în special bazinele hidrografice ale râurilor Crasna şi Barcău şi este valabilă până mâine la ora 12.00. În acest interval de timp hidrologii avertizează că există riscul de viituri sau creşteri rapide ale nivelului apei, cu depăşirea cotelor de atenţie.


Potrivit directorului Sistemului de Gospodărire a Apelor Sălaj, Cristian Crişan, deocamdată cursurile de apă sunt sub cotele de atenţie, însă pentru a preveni eventuale probleme s-a luat măsura pregolirii celor două acumulări din judeţ, astfel încât să existe un volum suficient pentru retenţia debitelor în exces.


Chiar dacă, oficial, nu sunt probleme, ploile care au căzut din abundenţă în ultimele zile nu au rămas fără urmări. O astfel de urmare s-a produs sâmbătă, când strada Industriilor din Zalău s-a umplut brusc de apă, după ce canalele colectoare din zonă au refulat din cauza debitelor prea mari. O maşină în care se aflau două persoane a fost surprinsă de creşterea bruscă a nivelului apei, defectându-se. În ajutorul celor doi au mers, însă, pompierii, care au tractat maşina din mijlocul apelor.
 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție