Răsturnare de situaţie în dosarul în care firma „regelui asfaltului” din Vaslui a fost acuzată de fraude cu fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transmir a fost ani la rând principalul ”jucător” pe piaţa construcţiilor de infrastructură din Vaslui FOTO S.V.

Curtea de Apel Iaşi a pronunţat luni, 6 iulie, sentinţa definitivă în dosarul în care societatea Transmir SRL Vaslui, patronată de cel supranumit „regele asfaltului” din Vaslui, a fost judecată, alături de fostul director tehnic, pentru fraude cu fonduri europene.

Curtea de Apel Iaşi a modificat, în parte, sentinţa pronunţată de Tribunalul Vaslui în acest caz, după rejudecare lovitura cea mai dură fiind primită de societatea Transmir, inculpată în dosar ca persoană juridică.

În primă instanţă, Tribunalul Vaslui a decis condamnarea fostului director tehnic al Societăţii, Adrian Plăcintă, la 3 ani de închisoare cu suspendare, cu un termen încercare de 5 ani, iar în cazul societăţii Transmir condamnarea la plata unei amenzi penale în cuantum de 20.000 de lei şi interzicerea a dreptului de a mai încheia contracte de reabilitare şi modernizare drumuri cu Consiliul Judeţean Vaslui şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) pe o durată de şase luni.

Sentinţa instanţei de fond a fost contestată de poate părţile din dosar, inclusiv de DNA. În urma judecării apelurilor, judecătorii au aplicat noi pedepse. Astfel, în cazul lui Adrian Plăcintă, instanţa de apel a decis reducerea pedepsei principale de la 3 ani la un 1 an şi 6 luni, fiind menţinută suspendarea executării pedepsei, iar în cazul termenului de încercare, de la 5 ani, la 3 ani şi 6 luni. 

În schimb, în cazul inculpatei Transmir, judecătorii au decis majorarea pedepsei de la 20.000 lei amendă penală la 100.000 lei amendă penală. Judecătorii au decis şi majorarea daunelor pe care societatea Transmir va trebui să le achite, în solidar cu Adrian Plăcintă, Ministerului Dezvoltării la un total de 661.493 lei. 

Instanţa a menţinut pedeapsa complementară dispusă la fond privind interzicerea societăţii de a mai derula contracte finanţete de MDRAP sau Consiliul Judeţean Vaslui. Decizia Curţii de Apel Iaşi este definitivă. În prezent, CJ Vaslui derulează o altă investiţie de infrastructură rutieră strategică prin intermediul unei alte firme a omului de afaceri Emil Savin, societatea Transmir fiind trecută ”în umbră” în urma scandalului DNA.

Investiţie europeană cu materiale second hand

Ancheta DNA, în acest caz, a demarat după ce în septembrie 2011, Serviciul Teritorial Iaşi al DNA s-a autosesizat în legătură cu posibilele fraude în legătură cu implementarea proiectului cea mai importantă arteră rutieră construită în Vaslui în ultimii 28 de ani, Drumul Judeţean  (DJ) 244 B Creţeştii de Sus - Murgeni, care străbate judeţul de la nord la sud.

La finalul anchetei, procurorii anticorupţie au concluzionat că investiţia finanţată prin Fondul European de Dezvoltare Regională a fost realizată folosindu-se materiale de construcţii achiziţionate la mâna a doua, preluate din diverse lucrări dezafectate, de la alte firme de construcţii civile. Respectivele materialele nu erau conforme cu standardele UE, însă au fost plătite prin intermediul beneficiarului, Consiliul Judeţean Vaslui, la preţuri supraevaluate şi în baza unor documente falsificate.

Angajaţilor de la CJ Vaslui, care aveau obligaţia să verifice conformitatea datelor din documentele înaintate de Transmir, nu li s-a reţinut vreo infracţiune în sarcină, procurorii DNA arătând că funcţionarii CJ Vaslui au comis faptele „fără intenţie“.  

Vă mai recomandăm şi:

Cum a fost păcălită o femeie de 90 de ani să ofere toată agoniseala unor escroci. Bătrâna speriată le-a oferit 24.000 de lei

Societatea Transmir acuzată de DNA de o fraudă uriaşă. Averea lui Farmazon, sub sechestru

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie