Răsturnare de situaţie în cazul unui accident în urma căruia un poliţist şi prietenul acestuia au murit. Ce au descoperit anchetatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victimele accidentului au fost descoperite după 12 ore

O expertiză ADN a răsturnat ipoteza anchetatorilor într-un cumplit accident de circulaţie, în urma căruia doi tineri, unul dintre ei poliţist, au murit, iar un al treilea a fost grav rănit.

Ipoteza iniţială a anchetatorilor în acest caz indica faptul că maşina era condusă de poliţistul Marius Niţica (28 ani) care la vremea respectivă era şeful postului de poliţie Vetrişoaia. Singurul supravieţuitor, un tânăr de 19 ani, găsit de autorităţi agonizând apropierea autoturismului răsturnat, l-a indicat pe poliţist ca fiind cel care se afla la volan în momentul accidentului.

Susţinerile acestuia au fost răsturnate de expertiza efectuată în acest caz. Criminaliştii deplasaţi la locul accidentului au ridicat probe inclusiv de pe volanul autoturismului, banchete etc. Rezultatul extertizei AND a indicat ca probele ridicate de pe scaunul conducătorului auto sunt compatibile cu cele ale tânărului de 19 ani, supravieţuitorul accidentului. 

Ancheta nu a fost încă finalizată, dosarul fiind instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi. 

Accidentul teribil a avut loc în noaptea de 9/10 octombrie 2018, însă victimele au fost descoperite abia a doua zi la ora 12.35, de un localnic care trecea prin zonă. Şi asta pentru că maşina s-a răsturnat într-o râpă, printre copaci. La faţa locului, a fost descoperit un adolescent de 19 ani, rănit, aruncat pe câmp, şi doi tineri de 28, respectiv 23 de ani, aflaţi sub maşina răsturnată. 

Tânărul de 19 ani suferise o fractură de femur şi traumatism cranio-cerebral, fiind transportat la spitalul din Husi de un echipaj SMURD. În cazul celorlalţi doi tineri, medicii nici nu au demarat manevrele de resuscitare, întrucat si-au dat seama ca ca erau morţi de ore bune. .

Cei trei tineri se întorceau de la pescuit. Din primele cercetari, politistii rutieri au stabilit ca accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, maşina părăsind partea carosabilă într-o curbă la stânga.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie