Ion de la Vaslui a rămas fără tutun de narghilea la petrecere. Poliția de Frontieră a găsit marfa ascunsă într-un microbuz

0
Publicat:

Un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldoveană, a ascuns 24 de kilograme de tutun de narghilea în microbuzul pe care îl conducea. El a declarat că tutunul era destinat unui bărbat pe nume Ion. 

O parte din tutunul de narghilea confiscat de polițiști FOTO Poliția de Frontieră

Pe 21 ianuarie, în jurul orei 14.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița (Vaslui) s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 38 de ani, conducând un microbuz înmatriculat în Bulgaria.  

În baza profilului de risc, a fost efectuat un control amănunțit asupra microbuzului și a persoanei, ocazie cu care echipa de polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în bagajele personale ale șoferului, în portierele microbuzului și într-o saltea, cantitatea totală de 610 pachete (24,4 kilograme) tutun pentru narghilea, cu timbru de acciză din Republica Moldova.

„Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că transporta tutunul în cauză în municipiul Vaslui, pentru a fi consumat la o petrecere privată a unui bărbat pe nume Ion. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii bunurilor accizabile descoperite, în valoare totală de 18.300 de lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui, comisarul de poliție Irina Mirică.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Peste 13.000 de pachete de țigări descoperite într-o mașină, în Maramureș

Confiscările de tutun și țigări au intrat în cotidian la toate punctele de trecere a frontierei din România. O mașină plină cu 13.500 de pachete de țigări a fost găsită și confiscată de către polițiștii de frontieră pe 9.12.2022 la granița cu Ucraina. Contrabandiștii au fugit și ca să scape de urmăritori s-au aruncat în Tisa.

La nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău fusese demarată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în colaborare cu lucrători ai Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, iar în zona Săpânța a fost sesizată o mașină și mai multe persoane care transportau pachete. 

Lucrătorii noştri au observat un autoturism de teren care se îndrepta spre linia de frontieră, pe direcţia localităţii Săpânţa, judeţul Maramureș, şi mai multe persoane care se deplasau de la malul râului Tisa spre autoturismul în cauză, transportând în spate colete voluminoase.

Imediat, s-a procedat la interceptarea persoanelor în cauză, însă acestea au aruncat baxurile în maşină şi au fugit spre malul râului Tisa, aruncându-se în apa râului Tisa.

În cel mai scurt timp, au fost anunţate autorităţile ucrainene despre eveniment în vederea cercetării în comun a cazului, iar la faţa locului poliţiştii de frontieră au descoperit un autoturism de teren marca Land Rover, având aplicate plăcuţe de înmatriculare de Marea Britanie, iar în interiorul acestuia au fost observate mai multe colete specifice celor cu ţigări.

Coletele au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea totală de 13.500 de pachete cu ţigări, de provenienţă Duty Free”, au precizat reprezentanții Poliției de Frontieră. 

Ţigările, în valoare de 158.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se realizează cercetări pentru săvârșirea infracţiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat. 

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!