Grădiniţă amendată după ce doi copii au plecat din clădire fără să fie observaţi de educatoare. Cine a anunțat poliția

0
Publicat:

O grădiniţă din municipiul Vaslui a fost sancţionată cu 10.000 de lei după ce doi copii în vârstă de trei ani au părăsit unitatea fără să fie observaţi de educatoare şi au fost găsiţi ulterior pe stradă de o femeie, care a sunat la numărul de urgenţă 112.

Polițiștii au sancționat grădinița

Potrivit reprezentaţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, incidentul a avut loc pe data de 11 aprilie, iar minorii nu au fost victimele vreunor infracţiuni, fiind încredinţaţi cadrelor didactice de la grădiniţă, scrie Agerpres.

"Poliţia Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel la 112, de către o femeie de 67 de ani, din Vaslui, cu privire la faptul că, pe trotuarul aferent străzii Traian, din municipiul Vaslui, în zona 'Crucea Gării', se află doi minori, neînsoţiţi. În temeiul sesizării, la faţa locului a fost dirijat un echipaj de Poliţie, din cadrul Biroului Ordine Publică Vaslui, care a identificat minorii, ambii de trei ani şi a stabilit că aceştia urmează cursurile unei unităţi de învăţământ preşcolar din municipiul Vaslui şi că ar fi plecat din unitatea amplasată pe strada Călugăreni. Unitatea de învăţământ a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru abateri prevăzute de H.G. 301 din 2012, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protecţia persoanelor", au transmis, sâmbătă, reprezentanţii IPJ Vaslui.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui a demarat verificări în acest caz, urmând să stabilească împrejurările în care s-a produs incidentul şi sancţiunile pentru cei care vor fi găsiţi vinovaţi.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026