Ginerele „regelui asfaltului“ a fost încarcerat. Cât va executa în mod efectiv din pedeapsa de 16 ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cornel Şelaru a fost condus la închisoare

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui au pus în aplicare mandatul privind executarea pedepsei emis de instanţă pe numele lui Cornel Şelaru, ginerele omului de afaceri Emil Savin. Joi, 28 iunie, Curtea de Apel Iaşi l-a condamnat definitiv pe Şelaru la 16 ani de închisoare.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, joi după amiază, după ce Tribunalul a emis mandatul pe numele lui Cornel Şelaru (37 ani) poliţiştii de investigaţii criminale l-au pus în aplicare.

Bărbatul a fost luat de poliţişti de la domiciliu şi a fost condus la Penitenciarul Vaslui. Având în vedere pedeapsa primită, Şelaru urmează a fi transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă de la Iaşi, închisoarea din Vaslui fiind destinată condamnaţilor care execută pedepse în regim semideschis.

Din pedeapsa de 16 ani, lui Cornel Şelaru îi va fi scăzută perioada petrecută în arest preventiv şi arest la domiciliu, de un an şi 12 zile (02.06.2014 la data de 24.06.2015). Astfel, rămâne cu o pedeapsă de 15 ani, din care va executa în mod efectiv aproximativ 10 ani de detenţie, anul de închisoare numărând 8 luni şi nu 12, precum cel calendaristic. Ca atare, Şelaru va putea fi propozabil pentru liberarea condiţionată în anul 2028.

În cazul în care pe perioada detenţie, atunci când regimul îi va permite, va executa activităţi lucrative acesta ar putea dobândi zile câştig ce îi vor fi scăzute din pedeapsă.

Reamintim, Cornel Şelaru a fost  acuzat că în mai 2014, a urmărit cu maşina de teren a socrului său un cioban într-un lan cu grâu şi l-ar fi călcat intenţionat, omorându-l. Iniţial, suspect în cauză a fost omul de afaceri Emil Savin, care era prezent şi el la faţa locului, însă, la finalul anchetei, procurorii au concluzionat că toate probele conduc la ipoteza că maşina a fost condusă de Şelaru. În timpul procesului, bărbatul a susţinut că nu a intenţionat să îl omoare pe cioban şi că totul ar fi fost un accident. 

Mai multe pentru tine:
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete