Dumitru Buzatu, trimis în judecată pentru o mită de 1,25 milioane de lei. Filmul șpăgii care i-a încheiat cariera politică

0
Publicat:

Baronul Vasluiului se află în arest preventiv, fiind prins de procurorii anticorupţie când primea mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, după ce fusese la pescuit cu denunțătorul.

Dumitru Buzatu se află în prezent în arest preventiv FOTO Inquam Photos

Fostul lider PSD Vaslui și președinte al Consiliului Județean Vaslui a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, după ce i-ar fi primit într-un restaurant de la omul de afaceri Emil Savin.

„În perioada 8 mai - 7 septembrie 2023, inculpatul Dumitru Buzatu (...) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziţie publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul Judeţean Vaslui şi care avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui, astfel încât contractul să se deruleze în bune condiţii (plată facturilor). În context (...), la data de 22 septembrie 2023, inculpatul Dumitru Buzatu ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, au stabilit anchetatorii.

Cu ce poveste a venit când a fost prins cu banii

După ce a primit banii, vineri, 22 septembrie 2023, în jurul orei 19.12, Buzatu a fost oprit în trafic, la scurt timp după ce a plecat de la ferma în care primise șpaga.

„Procedând la efectuarea percheziției auto, în portbagajul autoturismului, în partea stângă, a fost identificată o geantă de culoare maro, după cercetarea acesteia putându-se constata faptul că în această geantă se află o sumă de bani în lei, respectiva sumă era compusă din bancnote cu cupiura de 500 de lei. (...) Am constatat că în interior se află suma totală de 1.250.000 de lei, compusă din 2500 bancnote cu cupiura de 500 de lei fiecare”, se mai arată în referat.

Pus în fața faptului împlinit, politicianul a încercat să schimbe povestea. Inițial a spus că banii din geanta maro sunt economiile sale, iar ulterior că i-a cerut afaceristului Emil Savin un împrumut de 125.000 lei. De asemenea, a precizat că a fost surprins să vadă că, de fapt, a primit 1,25 milioane lei și că nu știe despre ce e vorba.

A mers la sigur în localitatea Cârja

De asemenea, procurorii precizează că Buzatu a blocat efectuarea plății către societate printr-o „expertiză”, „ca să se asigure că acesta din urmă va înțelege că fără intervenția inculpatului și fără a primi o sumă de bani de la martor, deblocarea sumelor de bani nu va fi posibilă având în vedere faptul că acesta are o mare influență asupra funcționarilor responsabili cu întocmirea actelor  privitoare la efectuarea  plății”.

Astfel, anchetatorii, în urma interceptărilor convorbirilor telefonice, au stabilit că Buzatu a mers la sigur vineri, pe 22 septembrie 2023, în localitatea Cârja pentru a-și primi banii în legătură cu efectuarea plății.

Dialogul lui Dumitru Buzatu

Dumitru Buzatu și omul de afaceri Emil Savin au vorbit codat la telefon, în ideea ca anchetatorii să nu se prindă că vorbesc de șpagă, deși dialogul dintre cei doi 

Dumitru Buzatu: Ai pescuit ceva?

Emil Savin: Am prins câte un pește toți!

Dumitru Buzatu: Altceva… decât pește?

Emil Savin: Altceva n-am prins! Încă n-am pescuit! Altceva n-am pescuit!

Dumitru Buzatu: Aranjați acolo, când vin eu să se prindă peștele ca lumea! Nu mai umblați cu prostii!… Când vin, vin, pescuiesc 5 minute și plec!

Ce avere a strâns Dumitru Buzatu 

Potrivit ultimei declarații de avere, Dumitru Buzatu deține mai multe case, terenuri și mașini.

Documentul mai arată că anul trecut Dumitru Buzatu a obținut o indemnizație în valoare de 164.268 lei de pe urma funcției de președinte al Consiliului Județean Vaslui. Veniturile sale au fost completat de o chirie în valoare de 1.000 de lei. 

Pe lângă acestea, Dumitru Buzatu mai are o pensie de 95.820 de lei și o indemnizație pentru limita de vârstă de la Parlamentul României, în valoare de 73.372 de lei. 

Buzatu are trei conturi bancare, conținând sumele de 90.978 de lei, 11.402 de lei, respectiv 4.448 de lei. 

Tot aici este menționat și un credit în valoare de 205.202 de lei, scadent în 2026. 

9 terenuri, 5 imobile și 4 autovehicule 

Dumitru Buzatu deține cinci imobile în localitatea Zapodeni, județul Vaslui: unul obținut în 2013, cu o suprafață de de 520 metri pătrați, altul în 2014, cu o suprafață de 196 metri pătrați, unul de 386 metri pătrați și unul de 91 metri pătrați, ambele obținute în 2018, dar și un imobil de 63 metri pătrați, obținut în 2019. 

Liderul mai are 9 terenuri: 3 în localitatea Zapodeni și 2 în localitatea Ștefan cel Mare, din județul Vaslui și alte patru în județul Suceava, localitatea Saru Dornei.  

Pe declarația de avere a șefului CJ Ilfov mai apare un Mercedes Benz din 1979, o rulotă Buerstner tip 4752 din 1984, o șalupă din 2010, dar și un autoturism Lada din 2008. 

Printre acestea sunt și două terenuri forestiere, unul de 28.500 metri pătrați, din care Buzatu deține 3/10 și unul de 10.000 metri pătrați. 

Declarația de avere mai arată că anul trecut i-a donat fiului, Tudor Buzatu, o casă, un teren intravilan și unul agricol. 

Mai multe pentru tine:
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie