Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu după ce judecătorii au exclus probe importante din dosar

0
Publicat:

Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este acuzat de luare de mită, dar magistrații au decis recent să excludă probe-cheie din dosar, iar DNA trebuie să decidă acum dacă cere restituirea dosarului în vederea continuării anchetei sau își menține acuzațiile și probele înaintate în instanță. 

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu FOTO Inquam Photos

Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul fostului președinte al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită. Măsura poate fi contestată la instanța superioară.

În cazul expertului Radu Judele, cercetat în acelaşi dosar, instanţa a decis menţinerea măsurii controlului judiciar. Tribunalul Vaslui a hotărât, pe 15 aprilie, plasarea în arest la domiciliu a fostului lider PSD Dumitru Buzatu, acuzat de luare mită, aflat până atunci în arest la Penitenciarul Vaslui, decizie menţinută ulterior de Curtea de Apel Iaşi.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a părăsit pe 17 aprilie Penitenciarul Vaslui. Tribunalul Vaslui a dispus o serie de interdicţii pentru Dumitru Buzatu odată cu decizia plasării acestuia în arest la domiciliu.

Menținerea arestului la domiciliu pentru fostul lider PSD vine în contextul în care un judecător de cameră preliminară de la Tribunalul Vaslui a decis anterior să elimine înregistrări ale unor discuții dintre Buzatu și doi martori.

Este vorba despre înregistrări ale unor discuții dintre Dumitru Buzatu și Iulian Bîrzu și Emil Savin, cunoscut în zona Moldovei drept „Farmazon” și „Regele asfaltului”, cel care l-a și denunțat pe fostul șef al CJ Vaslui. 

Admite excepția nulității mijloacelor de probă constând în înregistrările efectuate prin folosirea de dispozitive tehnice de către colaboratorul cu identitate reală Bîrzu Iulian și de către colaboratorul cu identitate reală Savin Emil, și pe cale de consecință dispune îndepărtarea de la dosarul cauzei a mijloacelor de probă excluse”, se arată în decizia pronunțată de Tribunalul Vaslui,

Probe-cheie eliminate 

Prima probă eliminată prezintă o întrevedere dintre Emil Savin și specialistul Radu Judele, care constatase într-o expertiză tehnică, realizată la comanda Consiliului Județean Vaslui, faptul că drumul Bârlad-Laza-Codăieşti de care s-a ocupat firma lui Savin este construit necorespunzător și va fi sancționat. 

Întrevederea cu pricina s-a petrecut pe data de 24 februarie 2023 în localitatea Sălcioara, situată în apropiere de Bârlad. În cadrul întâlnirii, Radu Judele îi dă asigurări lui „Farmazon” că poate realiza o nouă expertiză din care să reiasă faptul că nu mai este cazul să se toarne un alt strat de minimum 6 centimetri pe întreaga lungime și suprafață a drumului Bârlad-Laza-Codăiești. Ulterior, specialistul i-a propus lui Savin să se ducă la Buzatu. 

O altă probă surprinde o întâlnire dintre Emil Savin și Dumitru Buzatu, care s-a petrecut în luna septembrie 2023, în biroul fostului lider PSD de la CJ Vaslui. Conform înregistrării în cauză, fostul șef al Consiliului Județean Vaslui îi mărturisea lui Savin că are tot sprijinul său, susținând că „de fiecare act l-am tras cu dinții de la dânșii” pentru a deconta suma de 15 milioane de lei firmei controlate de „Farmazon”. 

Dumitru Buzatu a fost arestat preventiv pe 23 septembrie 2023 pentru luare de mită. El a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. 

Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, după ce i-ar fi primit într-un restaurant. 

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort