Video Doi colegi la un liceu din Vaslui au murit de cancer la interval de câteva luni. Mesajul cutremurător al familiilor îndoliate

0
Publicat:

O veste cutremurătoare a îndoliat comunitatea din Vaslui, după ce doi elevi de excepție din aceeași clasă a Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” (LMK) au pierdut lupta cu o boală necruțătoare. David Enache, un tânăr considerat un mic geniu al matematicii, s-a stins din viață chiar de Dragobete, la vârsta de numai 19 ani. Destinul său pare tras la indigo cu cel al colegului său de bancă și de suferință, David Vrabie, care a plecat dintre noi în ajunul Crăciunului trecut.

Doi elevi din Vaslui, răpiți de cancer FOTO: Vremea nouă

David Enache a fost diagnosticat cu cancer încă din primul an de liceu. Deși a suferit o intervenție chirurgicală care părea să fi rezolvat problema, boala a recidivat ulterior. Din cauza stării de sănătate, tânărul nu a putut susține examenul de Bacalaureat în sesiunea din vara anului 2025 și nu a mai apucat să își urmeze visul de a deveni student, relatează publicația locală Vremea Nouă.

În timp ce colegii săi de generație au început cursurile la facultate, David a continuat tratamentele, părinții săi apelând inclusiv la clinici din străinătate pentru soluții medicale avansate. Din păcate, organismul său a cedat chiar în ziua de Dragobete.

Mesajul sfâșietor al familiei

Anunțul decesului a fost făcut de mama tânărului, Oana Maria Enache, care a postat un mesaj prin care îi invită pe cei care l-au cunoscut pe fiul ei să îi aducă un ultim omagiu. În textul său, aceasta descrie trauma profundă prin care trece o familie la pierderea unui copil: „Sunt dureri care nu se vindecă cu trecerea timpului, ci doar se adâncesc în tăcere. Când pleacă un copil, nu pleacă doar un om, pleacă o parte din sufletul celui rămas. Rămâne o lipsă care doare în fiecare dimineață și apasă în fiecare seară. Nimic nu mai sună la fel, nimic nu are gust. Cuvintele oamenilor, oricât de bine intenționate sunt, se lovesc de o inimă închisă de durere. Nici o mângâiere nu mai ajunge până la capăt, pentru că rana nu e pe dinafară, ci înlăuntru, adâncă, acolo unde nu vede nimeni”, a scris mama tânărului.

Slujba de înmormântare va avea loc vineri: „Daviduț este depus la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Vaslui și vă așteaptă să-l conduceți pe ultimul drum, vineri 27 februarie, începând cu ora 13.00”.

O coincidență dureroasă pentru clasa a XII-a A

Destinul celor doi colegi de clasă, ambii cu prenumele David, a fost marcat de aceleași încercări. David Vrabie, prieten și coleg cu David Enache încă din perioada grădiniței, a murit în ajunul Crăciunului, în decembrie 2024. La aflarea veștii despre al doilea deces, tatăl lui David Vrabie a transmis un mesaj de condoleanțe marcat de stupoare în fața acestei coincidențe tragice: „David, Dumnezeu să te odihnească în pace! Mă întreb și nu găsesc răspuns: oare de ce tu și David al nostru, doi copii frumoși și deștepți ați plecat de lângă noi? Nu mai am cuvinte, poate Dumnezeu a vrut așa. Ați fost de mici colegi și la LMK în aceeași clasa. Ce soartă crudă! Nu știu ce să mai spun… ODIHNĂ VEȘNICĂ!”, a transmis acesta.

Moartea celor doi adolescenți reprezintă o lovitură dură pentru colegii lor de la LMK, care au fost martorii suferinței acestora pe parcursul anilor de liceu.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală