Cum încearcă afaceristul vasluian Adrian Porumboiu să-şi salveze utilajele licitate de Fisc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Licitaţia organizată de AJFP Vaslui pe 18 martie nu a mai avut loc pentru că debitorul şi garanţii fidejusori au contestat procedura la Tribunalul Vaslui, solicitare depusă cu numai cinci zile înainte.

Contestaţia afaceristului vasluian a fost soluţionată cu anulare de magistraţii Tribunalului Vaslui, chiar în ziua când trebuia să aibă loc licitaţia. Aşa a reuşit să păstreze utilajele încă o lună, următoarea licitaţie fiind stabilită pentru 22 aprilie.

“Licitaţia programată pe 18 martie, ora 10.00, a fost amânată până pe 22 aprilie 2015, în conformitate cu prevederile art. 159  din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, întrucât există o contestaţie pe rolul instanţei, efectuată de debitor şi garanţi fidejusori”, se precizează într-un comunicat de presă emis la solicitatea “Adevărul”,  de AJFP Vaslui.

SC Comprest SA aparţine grupului de firme ale lui Adrian Porumboiu şi din 2011 până la începutul acestui an a beneficiat de eşalonări şi amânări la plata impozitelor şi taxelor către stat. AJFP Vaslui a emis pe 8 ianuarie 2015 deciziile de constatare a pierderii valabilităţii eşalonărilor şi amânărilor de plată acordate SC Comprest SA, suma datorată statului fiind de 5.385.296 lei.

Prima licitaţie a avut loc pe 9 februarie când au fost scoase la licitaţie 98 de utilaje. Dintre acestea, 13 au fost revendicate de alt creditor. Alte şapte utilaje ale SC Comprest au fost cumpărate în cadrul licitaţiei de către trei firme din Iaşi, Neamţ şi Târgul Secuiesc. Fiscul va licita restul maşinilor şi utilajelor (78 la număr) pe 22 aprilie cu un preţ redus cu 25%.

Noi bunuri scoase la licitaţie

Pe 24 martie 2015, ora 10.00, la sediul AJFP Vaslui va avea loc altă vânzare prin licitaţie publică a două autoturisme din proprietatea debitorului SC Comguard SA Vaslui, bunuri disponibilizate prin sechestru de bunuri mobile prin procesul verbal nr. 1810/24 martie 2011. Valoarea acestora este de peste 12.000 lei.

Pe 26 martie 2015, ora 11.00, va avea loc licitaţia a buznurilor libere de sarcini în proprietatea garanţilor fidejusori SC Comcereal SA Vaslui şi SC Racova SA, amebele deţinute de Adrian Porumboiu. Popasul Dobrina şi pensiunea Brodoc, pădurea Bârnova şi ferma Urlaţi fac obiectul acestei vânzări prin licitaţie publică.

Fiscul vasluian a scos la licitaţie publică şi alte bunuri aparţinând firmelor afaceristului. Din proprietatea garantului fidejusor SC R-Agro Fălciu SA vor fi scoase la vânzre prin licitaţie publică, pe 2 aprilie 2015, un număr de cinci utilaje în valoare totală estimată la peste 490.000 lei.

Omul de afaceri Adrian Porumboiu consideră că Fiscul s-a grăbit în scoaterea la vânzare a bunurilor firmelor sale, susţinând că a întârziat doar 15 zile.

"Toate datoriile vor fi plătite, utilajele vor fi recuperate.  Nu este o scuză, dar prin ce trec firmele mele trec 95% din firmele cu capital românesc. Cu toate greutatile firmele mele vor functiona si vor ramane in picioare, revirimentul se va produce cat de curand. În ultimii ani, firmele mele au plătit peste 350 de milioane de euro la bugetul de stat, taxe şi impozite. Grupul de firme este unul dintre cei mai serioşi contribuabili din ţară.", declara Adrian Porumboiu, înaintea desfăşurării primei licitaţii.

Citeşte şi:

A doua strigare la Fisc a milionarului Porumboiu. O nouă licitaţie pentru vânzarea utilajelor agricole în contul unei datorii de peste 1 milion de euro

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat