Bărbat internat la Psihiatrie pentru mesaje de amenințare la adresa magistraților

0
Publicat:

Un bărbat a fost internat pe secția de Psihiatrie a Spitalului de Urgență din Vaslui pentru că a postat pe pagina de Facebook mai multe mesaje de amenințare la adresa judecătorilor și procurorilor.

Bărbatul a fost internat la Psihiatrie pentru expertizare psihiatrică FOTO arhivă Adevărul

Judecătoria Bârlad (Valsui) a dispus internarea pentru 30 de zile la Psihiatrie a unui bărbat din localitate, timp în care acesta va fi evaluat psihiatric pentru a se constata dacă are discernământ.

Bârlădeanul a ajuns în atenția polițiștilor când a postat mai multe mesaje de amenințare la adresa judecătorilor și procurorilor din Bârlad.

D.I. este anchetat în prezent pentru ultraj judiciar în formă continuată (acte materiale din 22.07.2022, 25.08.2022, 23.11.2022 și 05.12.2022).

„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, privind internarea nevoluntară a suspectului D.I. Dispune internarea nevoluntară a suspectului cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj judiciar, în dosarul de urmărire penală al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice, într-o secție de psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Vaslui, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 20.03.2023 până la data de 18.04.2023, inclusiv”, este decizia judecătorilor.

Pedeapsa-record aplicată unui traficant de carne vie care i-a ameninţat cu moartea pe procurori

Un brăilean a fost condamnat la ani grei de închisoare tot pentru ultraj judiciar, după ce i-a amenințat cu moartea pe procurorii care îl anchetaseră. Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv, pe 10 decembrie 2018, pe Adrian Tiutiu (39 de ani), poreclit ”Adi Brăileanu”, la 9 ani şi 3 luni de închisoare pentru ultraj judiciar.

Individul este cunoscut ca o persoană extrem de violentă, fiind încarcerat în prezent în Penitenciarul Galaţi. Bărbatul s-a filmat, pe 27 septembrie 2016, în timp ce ameninţa cu moartea doi procurori care s-au ocupat de instrumentarea dosarului în care Adrian Tiutiu era acuzat de trafic de persoane. 

Înregistrarea video a fost postată ulterior pe Facebook, chiar înainte de pronunţarea definitivă a Curţii de Apel Oradea în dosarul său. „Pentru treaba asta veţi plăti fiecare-n parte”, „V-arăt eu vouă, că indiferent că mă voi duce la puşcărie... Vă voi dezmembra în zece mii de bucăţi”, spunea atunci traficantul de carne vie.

Pe baza înregistrării video, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca l-a trimis în judecată pe Adrian Tiutiu pentru ultraj judiciar, dosarul fiind trimis spre judecare Judecătoriei Brăila.

Individul a ajuns în colimatorul procurorilor orădeni, după ce, în 2014, o tânără pe care o obliga să se prostitueze, nu a mai rezistat calvarului prin care era obligată să treacă zilnic şi s-a aruncat din maşina condusă de infractor la vama Borş. Anchetatorii au descoperit ulterior că victima era lovită cu pumnii şi picioarele numai în cap, ca să accepte să îşi vândă trupul. 

Bărbatul racolase atunci şase tinere, cu care comunica pe Facebook, şi le obliga să se prostitueze, obţinând de pe urma acestora diverse sume mari de bani.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne