Zi de doliu în Timișoara. Pe 17 decembrie 1989 au căzut primii oameni secerați de gloanțe

0
Publicat:

17 decembrie a fost declarată zi de doliu în Timișoara printr-o hotărâre de consiliu local din 1993. În urmă cu 34 de ani, forțele de represiune au deschis focul împotriva manifestanților. 

Timișoara ieri și azi. Colaj foto: Dani Amariei

În 17 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu a convocat o teleconferință cu activul de partid și de stat din județe și a dat ordin să se tragă în timișorenii care manifestau împotriva comunismului.  

Se somează, oricine nu se supune se socoteşte stare de necesitate şi se aplică legea!”, a spus Ceauşescu. 

Măsurile drastice de înăbuşire a manifestaţiilor au fost aprobate de membrii C.P.Ex. Miniştrii Vasile Milea, Tudor Postelnicu şi generalul Iulian Vlad şi-au luat angajamentul faţă de preşedinte că vor ordona armatei, miliţiei şi securităţii să deschidă focul. 

În noaptea ce a urmat, Timișoara a fost sub asediu, pe străzile lăsate intenționat în beznă având loc un adevărat măcel. S-a tras cu muniție de război timp de 12 ore încontinuu. 

Bilanț final: 66 de morți, aproape 200 de răniți. 

Confruntări au avut loc în jurul Catedralei şi în Piaţa Operei, în Calea Lipovei, Calea Aradului, Piaţa Traian, Băile Neptun, Calea Girocului şi Calea Buziaşului. 

După 34 de ani, numărul revoluționarilor timișoreni a scăzut mult. La şedinţa festivă a Consiliului Local al Timișoarei, Sala Capitol a fost mai mult goală.

Nu uită nimeni de Revoluție. O dată pe an toți își aduc aminte. Asta este realitatea. În fiecare sfârșit de an suntem mângâiați pe creștet și cam atâta. Dar cel puțin autoritățile locale își fac datoria în Timișoara. E și un moment ca politicienii să bifeze din nou ceva. După care totul se uită. Un an de zile se uită absolut complet. Foarte puțin se vorbește despre Revoluție în școli, deși legea despre introducerea Revoluției în curicula școlară a fost votată. Mulți revoluționari nu mai sunt printre noi, în fiecare an dispar unii dintre noi. Rând pe rând se duc”, a declarat revoluționarul Lucian Căldăraru, consilier local PNL.

"În 20 decembrie, Timișoara era liberă. Dar nu s-a terminat revoluția"

Revoluționarul Petre Petrișor, fost judecător şi preşedinte al Tribunalului Timiş, crede că nu toate idealurile revoluției s-au îndeplinit.

Ar trebui să facem o diferențiere clară între fazele Revoluției. A fost o solidaritate cu Tokes, au fost și români și maghiari în fața clădirii lui, dar semințele care s-au însămânțat de 40 de ani, nemulțumirile față de Ceaușescu au făcut ca lucrurile să se întâmple ce s-a întâmplat. Iar în data de 17, după manifestările care au avut loc și acea tâmpenie al lui Ceaușescu de a cere ca militarii să mărșăluiască în centrul Timișoarei, cu tancurile, cu unitățile militare, a făcut ca lumea să fie îndârjită. De aici până la a se trage a fost doar un pas. Acest lucru s-a întâmplat, iar din acel moment lucrurile erau fără întoarcere. În 20 decembrie, Timișoara era liberă. Dar nu s-a terminat revoluția. Nu avem încă o verticalitate, nu avem încă îndeplinite idealurile, libertatea noastră este blocată de Austria și noi nu facem absolut ca țară, deși avem vot, putem lua atitudine. Și noi suntem din ce în ce mai puțini, timpul lucrează”, a spus Petre Petrișor.

Sală aproape goală la ședința festivă a CLT FOTO Ștefan Both

Sunt și revoluționari optimiști, fericiți.

A trecut mult timp de atunci, cu multe schimbări. Lăsând la o parte amorțirea din anii 90, de la începutul anilor 2000 multe din idealurile revoluției au început să se materializeze. Cele două mari alianțe, cu Uniunea Europeană și NATO ne-au garantat și o economie mult mai solidă și o putere militară. Dar mai sunt multe de șlefuit, mai sunt multe de realizat, dar orașul arată bine, odată cu descentralizarea administrativă și fiscală motorul cultural și economic al orașului este pozitiv. Eu sunt încrezător că lucrurile merg bine și sunt fericit”, a spus Cătălin Regea.

Primarul Fritz la ședința festivă a CLT FOTO Ștefan Both

„Trebuie și azi să apărăm valorile libertății și a democrației"  

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, atrage atenția că nu avem voie să uităm ce s-a întâmplat la Timișoara în Decembrie 1989.

Noi, timișorenii, avem o responsabilitate să transmitem fiecărei generații că am luptat pentru niște idealuri la revoluție. Aproape 50 la sută din români spun în sondaje că a fost mai bine înainte de 89, asta înseamnă că trebuie și mai puternic să spunem că revoluția a fost împotriva unui sistem profund injust și trebuie și azi să apărăm valorile libertății și a democrației. E posibil ca totul să fie pentru tineri ceva abstract, o parte a istoriei, dar tocmai de aceea este important să scoatem la suprafață poveștile, oamenii care au fost atunci activi, tocmai pentru că încă trăiesc. Eu personal am fost prea mic și prea departe în perioada Revoluției. Aveam atunci șase ani, dar îmi amintesc că apoi am simțit când eram copil toată efervescența din Germania, apoi în Europa de Est, se simțea că începem să trăim într-o altă lume. Cred că ar trebui să recitim Proclamația de la Timișoara. este un document proclamatic extrem de vizionar și încă actual. Încă sunt întrebări deschise, inclusiv Dosarul Revoluției, pentru care societatea trebuie să găsească urgent un răspuns”, a spus Dominic Fritz.  

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate