VIDEO Medic român care lucrează într-o secţie ATI din Anglia: „Când un pacient îşi revine din Covid-19 e o celebrare a vieţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciprian Cociuba lucrează de 12 ani ca medic ATI într-un spital din Yeovile, Marea Britanie

Un medic român care lucrează într-o secţie ATI dintr-un spital din Anglia a povestit pentru „Adevărul” cum s-a pregătit unitatea medicală în care lucrează pentru criza COVID-19.

Născut şi crescut în Pâncota, judeţul Arad, Ciprian Cociuba a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Timişoara, iar de 12 ani trăielte împreună cu familia în Marea Britanie. Ciprian lucrează ca medic ATI în spitalul din Yeovil, un oraş din sudul Angliei. 

„Oraşul Yeovile are 45.000 de locuitori. Spitalul nostrum deserveşte o populaţie de 180.000 – 200.000 de locuitori. Încă dinainte de a se recomanda izolarea, noi ne-am pregătit şi am crescut capacitatea în terapie intensivă de la 10 la 30 de paturi. Am întrerupt toate operaţiile la cerere şi toate sălile de operaţie le-am transformat în camere de terapie intensivă care pot lua până la doi pacienţi în fiecare sală. Situaţia e cu mult mai bună decât ne-am aşteptat. Ne-am pregătit bine, dar nu s-a pus problema de panică. Suntem îngrijoraţi pentru că vedem de ce s-a întâmplat în Italia, în Spania, în unele spitale din Londra”, a declarat medicul român din Londra.

Ciprian Cociuba a declarat că în spitalul în care lucrează nu s-a pus niciun moment problema lipsei echipamentului de protecţie, iar odată cu reorganizarea spitalului, medicii au fost instruiţi de epidemiologi cu privire la modul de folosire a echipamentelor de protecţie astfel încât să nu se contamineze. 

„Din punct de vedere al echipamentelor suntem bine pregătiţi. Am fost instruţi cu privire la cum să folosim echipamentul, cum să ne apropiem de un pacient cu suspiciune, cum să ne apropiem de un pacient care e confirmat. Din 20 de colegi de pe ATI avem doi colegi peste 60 de ani pe care i-am rugat să nu lucreze pe sălile ATI, ci să lucreze pe sălile de operaţie ca să nu îi expunem riscului.  Virusul are un risc mai mare decât un virus obişnuit. De aceea facem tot ce ne stă în puţinţă să ne protejăm. Suntem conştienţi că fiind pe terapie intensivă suntem expuşi la pacienţi care au o viremie foarte mare. În afară de a lua toate măsurile de precauţie, ne încredinţăm în mâna lui Dumnezeu. Noi vedem în fiecare an pacienţi. COVID-19 e mult mai grav decât o răceală”, a mai declarat Ciprian.

Medicul român din Marea Britanie a povestit că în spitalul în care lucrează au ajuns la ATI inclusiv tineri cu COVID-19 fără alte boli asociate. „Spitalul e împărţit într-o zonă roşie şi într-o zonă verde. O zonă în care sunt pacienţi confirmaţi şi o altă zonă în care sunt doar suspecţi. Pe terapie intensivă avem tot felul de pacienţi. Cei mai mulţi sunt în vârstă, dar am avut şi tineri. Am avut chiar o fată de 20 şi ceva de ani, fără comorbidităţi, care nu a avut nevoie de anestezie generală şi să fie pusă pe ventilator, dar a stat două zile cu o mască de oxigen sub presiune. După două zile şi-a revenit şi am putut să o transferăm în salon”, a mai declarat medicul român, care a explicat că la ATI cele mai grele moment sunt acelea în care pacienţii nu îşi pot vedea rudele înainte de a intra sub anestezie generală, iar cele mai frumoase momente sunt acelea în care un pacient de la ATI îşi revine şi este mutat în salon.

„Partea tristă cu această boală infecţioasă e că nu avem voie să lăsăm aparţinătorii să îşi vadă rudele aşa că noi suntem singurii oameni pe care îi văd înainte de a le face anestezie general şi noi suntem primii oameni pe care îi văd. Le facem poze, le trimitem cei dragi, dar fizic nu pot să intre în terapie intensivă. Partea emoţionantă e atunci când oamenii îşi revin, când după o săptămână sau zece zile îi luăm de pe ventilator şi la câteva zile când pleacă de pe ATI aplaudăm. E efectiv o celebrare a vieţii pentru că suntem conştienţi că este o problemă globală şi nu e un caz unicat. Ne bucurăm în mod special de fiecare pacient care îşi revine şi pe care îl ajutăm să îşi revină”, a mai declarat medicul Ciprian Cociuba.

„Mai devreme sau mai târziu vom muri cu toţii”

Medicul român stabilit în Anglia a avertizat că deşi situaţia este în momentul de faţă sub control, nu e de glumit cu COVID. „Vedem că izolarea dă roare. Ne-am speriat la început că o să avem zeci de pacienţi într-un timp foarte scurt, dar pentru că oamenii au stat în izolare situaţia e sub control. Nu e un simplu virus, nu e doar o simplă răceală. E un virus mult mai grav. Dacă într-un an sau într-o iarnă avem doi-trei pacienţi care ajung pe ventilator, anul ăsta am avut în decurs de 2-3 săptămâni de 3-4 ori mai mulţi pacienţi care au avut nevoie de ventilaţie, de terapie intensivă. Nu e doar o simplă răceală, ci riscul e de cel puţin patru ori mai mare”, a declarat Ciprian.

Membru al unei biserici creştine româneşti din Anglia, medicul Ciprian Cociuba a realizat pentru membrii comunităţii creştine din care face parte şi un video în care a oferit explicaţii cu privire la virus. „Se vorbeşte foarte mult despre tot felul de conspiraţii. Despre faptul că virusul ar fi creat în laborator. Unii spun că vine de la chinezi, unii spun că vine de la ruşi, alţii de la americani. Alţii spun că e controlat chiar de Antihrist şi că vaccinul nu e altceva decât semnul fiarei (666) şi tot felul de enormităţi de îţi stă în mintea în loc. Cred că e important să fim bine informaţi”, a declarat medicul, care şi-a încheiat mesajul avertizând că la un moment dat toţi vom muri. „Mai devreme sau mai târziu vom muri cu toţii. Ori de virus, ori de altă boală. Întrebarea este dacă eşti împăcat cu Dumnezeu”, mai spus medicul în înregistrarea de pe Youtube.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie