Şeful poliţiei din Sânnicolau Mare a fost demis din cauza fiului său, implicat într-o bătaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Costoia a fost demis din funcţia de şef la Poliţia din Sânnicolau Mare Foto: renasterea.ro

Comisarul-şef Eugen Costoia a fost demis din funcţia de şef al poliţiei din Sânnicolau Mare, pe care îl ocupa provizoriu, datorită unui scandal în care a fost implicat fiul său, care a scăpat fără să fie sancţionat

În noaptea de 30 decembrie, în jurul orei 02.30, poliţiştii din Sânnicolau Mare au fost sesizaţi despre producerea unui scandal într-un bar din localitate. La faţa locului, au constatat că mai mulţi tineri s-au luat la bătaie. 

“Tinerii au fost conduşi la sediul de poliţie, unde s-au aplicat patru sancţiuni contravenţionale cuprinse între 200 şi 1.000 de lei, atât celor care au provocat scandalul cât şi celor care au participat. Pe numele lui D. Florin, de 22 de ani, B.Denis, de 26 de ani şi N.Cristian, de 32 de ani, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiuniii de lovire şi alte violenţe, ca urmare a reclamaţiilor depuse împotriva acestora”, se arată într-un comunicat timis de Poliţia Timiş.

Lucrurile nu s-au terminat aici. Poliţiştii s-au atosesizat în urma articolelor apărute în presă şi au transmis că urmează un control intern cu privire la modul de acţiune şi gestionarea evenimentului, având în vedere că unul dintre cei implicaţi în bătaie, care nu apare printre sancţionaţi, este Alexandru Costoia, fiul şefului poliţiei din Sânicolau Mare. Acesta este surprins de o cameră video în timp ce loveşte un alt tânăr. 

Costoia a fost demis din funcţie


În urma analizelor Biroului Controlul Intern s-a luat decizia radicală împotriva comisarului-şef Eugen Costoia, care a fost destituit din postul pe care l-am ocupat din noiembrie anul trecut. 


Mai mult, www.pressalert.ro, care a dezvăluit faptul că la bătaie a participat şi fiul lui şefului poliţiei, scrie că Eugen Costoia l-ar fi lovit în sediul poliţiei cu pumnul în ureche pe unul dintre cei implicaţi în scandal. 


Poliţia Timiş a declanşat procedurile de cercetare faţă de Eugen Costoia şi faţă de un alt ofiţer de poliţie din Sânnicolau Mare, pentru a stabili dacă au existat abateri disciplinare şi neglijenţă în serviciu, fiind sesizat şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.


În locul lui Costoia a fost numit ca intermar comisarul-şef Ioan Moldovan.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online