Migrant mort la Timișoara. A încercat să coboare de la etajul cinci pe o frânghie din cearșafuri

0
Publicat:

Un tânăr din Sri Lanka a murit în noaptea de marți spre miercuri, 29/30 august 2023, în timp ce încerca să evadeze cu ajutorul unor cearșafuri, dintr-un apartament în care era ținut de doi traficanți de migranți, tot din Sri Lanka.

Migrantul mort la Timișoara a intrat în România legal FOTO Opinia Timișoarei

Incidentul a avut loc într-un bloc de pe Calea Torontalului din Timișoara. Potrivit opiniatimisoarei.ro, doi tineri din Sri Lanka, ajunși la Brașov legal, cu drept de muncă, au fost racolați de doi traficanți de migranți, tot srilankezi, care le-au promis că îi vor ajuta să ajungă în Ungaria.

După ce migranții au ajuns la Timișoara și au fost cazați într-un apartament de pe Calea Torontalului, traficanții le-ar fi cerut mai mulți bani decât s-a discutat inițial. Cei doi migranți nu au fost lăsați să plece până nu achită suma solicitată.

Încercând să scape din apartamentul în care erau ținuți captivi, cei doi migranți au improvizat o frânghie din cearșafuri. Unul dintre cei doi tineri a reușit să ajungă la parter, dar cu al doilea tânăr frânghia improvizată s-a rupt, iar tânărul din Sri Lanka a căzut în gol.

Traficanții au fost prinși la scurt timp după incident, fiind reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați instanței cu propunerea de arestare preventivă. 

Zilele trecute, peste o sută de persoane au fost prinse de către poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac și Nădlac II încercând să treacă fraudulos vama. 

Spre exemplu, la 24 august 2023, nouă cetăţeni din Sri Lanka au fost prinși încercând să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Ei erau ascunşi în două autoturisme conduse de doi cetățeni români. Au fost prinși însă de poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II. 

„La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, doi cetățeni români, aflați la volanul unor autoturisme înmatriculate în România, care se deplasau pe ruta România- Ungaria. În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunși în autoturisme și în portbagajele acestora, nouă cetățeni străini”, a declarat purtătorul de cuvant al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Arad, inspector de poliție Andrei Alexandru Dincă.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 20 și 41 de ani, intrați legal în România în baza documentelor personale.

Poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa