GALERIE FOTO Şmecherii cu maşini puternice aduc moartea pe trotuar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BMW-ul a fost distrus în accidentul din faţa ITM

Un grav accident de circulaţie a avut loc noaptea trecută în Zona Iosefin din Timişoara. Un tânăr fără permis a condus băut un BMW cu care a intrat pe trotuar, fiind la un pas să intre în arhiva ITM Timiş. Accidentul de noaptea trecută are mai multe „clone” în Timişoara, unele dintre ele soldându-se chiar cu morţi.

Accidentul de aseară a avut loc pe bulevardul Dragalina, în zona Iosefin. Şoferul venea dinspre zona centrală şi mergea spre Piaţa Iosefin. În faţa sediului Inspectoratului Teritorial de Muncă, Raul Ganea a pierdut controlul volanului, a lovit un gărduleţ, apoi s-a lovit de un pom pe care l-a culcat la pământ. În urma impactului, maşina s-a făcut acordeon, dar cei patru tineri aflaţi înăuntru au scăpat ca prin minune cu răni uşoare. Şoferul era băut, în maşină fiind găsite mai multe sticle de vin. Ora tarzie a făcut ca, pe trotuarul intens circulat în timpul zilei să nu fie nimeni în momentul accidentului.


CLICK PE POZĂ PENTRU GALERIE FOTO

Accidentul rutier provocat de ucigaşul cu Ferrari, Adrian Cocoană este deja arhicunoscut. În luna august a anului 2008, Cocoană a condus cu viteză pe Calea Aradului. Cocoană a pierdut controlul Ferrari-ului pe care îl conducea, a lovit un taxi şi a aterizat pe trotuar unde l-a lovit pe tânărul Lucian Reja, care a murit pe loc (foto jos). Cocoană a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, dar decizia nu este finală.



Un alt accident grav a avut loc pe strada Cluj în urmă cu aproximativ un an. Şoferul unui Peugeot 607 a condus cu viteză, a pierdut controlul volanului şi a ajuns pe trotuar, unde s-a lovit de un copac şi a revenit pe carosabil. Numai ora târzie din noapte şi faptul că nu a circulat nimeni pe trotuar au făcut să nu fie victime umane. Singurul rănit a fost şoferul, iar limuzina de lux a fost distrusă.



Tot pe strada Cluj a avut loc un alt eveniment rutier din categoria „Cocoană”. Şoferul unui Volgswagen Golf a aterizat în curtea unei case. Şoferul a explicat atunci că airbagul s-a declanşat şi astfel a ajuns pe trotuar apoi în curtea casei. Martorii au spus însă că şoferul avea viteză şi a pierdut controlul volanului.

Cu BMW-ul în supermarket

La câţiva metri de strada Cluj, pe strada Arieş s-a petrecut un alt accident cu maşină de şmecher pe trotuar. Şoferul unui BMW X5 venea dinspre Spitalul Judeţean, nu a mai putut lua curba şi a intrat cu bolidul în supermarketul Profi. Mai mult decât atât, şoferul a fugit de la locul accidentului. Şoferul a luat o amendă şi a fost acţionat în instanţă de conducerea magazinului pentru distrugere.

Accident în stilul "Cocoană"

Un accident grav cu şofer tânăr, posesor de BMW a avut loc în urmă cu câteva luni pe strada pe strada Oituz, în faţa Facultăţii de Arte (foto jos). Şoferul teribilist a condus cu viteză, a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, iar de acolo pe trotuar, unde a lovit trei maşini parcate şi a lovit un stâlp electric. Numai o minune a făcut să nu vină nicio maşină de pe contrasens şi să nu fie nimeni pe trotuar.


CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO
Nici în alte oraşe, teribiliştii nu se dau înapoi de la spectacol. Claudiu Paşcalău (foto jos), un tânăr de 18 ani din Oradea, aflat la volanul unei autoutilitare, a condus cu viteză, a pierdut controlul volanului şi a intrat cu microbuzul până în bucătăria Iulianei Fodor (52 ani). Maşina a ricoşat apoi într-un stâlp de iluminat public, de la intersecţia străzilor Averescu şi Mierlei, care s-a prăbuşit peste o Dacie oprită la stop. Şoferul a scăpat nevătămat, singurul rănit fiind pasagerul din dreapta.

CLICK PENTRU POZE PENTRU GALERIE FOTO

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Cercetătorii contrazic clișeele: prieteniile platonice pot fi la fel de profunde ca relațiile de cuplu. De ce cultura noastră refuză să creadă asta?
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Rachetele hipersonice rusești ar putea „orbi” SUA înainte de un atac nuclear. Care sunt lacunele în apărarea NATO?
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite