FOTO Ediţie jubiliară a Salonului VinVest: aproape 500 de vinuri aşteaptă să fie degustate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
S-au deschis sticlelor de vin la Salonul VinVest

Salonul VinVest 2013 se desfăşuară în perioada 19-21 aprilie, la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara. Aproape 500 de vinuri pot fi degustate de participanţi

Peste 20 de societăţi din România, cinci cu vinuri internaţionale şi aproape 500 de vinuri îi aşteaptă pe timişoreni la cea de a zecea ediţie a Salonului de Vinuri VinVest 2013.

Cele mai importante crame din ţară se întrec la CRAFT în a prezenta produsele, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru societăţi comerciale.

Nu lipesesc serviciile conexe ale vinificaţiei, 20 de firme prezentând diferite produse, începând de la sisteme de îmbuteliat, până la dopuri de plută.

Aproape 100 de probe de vinuri şi băuturi alcoolice au fost înscrise la Concursul Naţional de Vinuri şi Băuturi.

La eveniment participă şi invitaţii cramelor din judeţul Csongrad (Ungaria).

Organizatorul celui mai mare eveniment dedicat vinului în zona de Vest, este eonologul Lucia Pârvu, care a reruşit să aducă salonul la un nivel occidental

“Am făcut o specializare de un an de zile în Franţa, după care, revenind din acolo, mi-am dat seama că cel mai bine m-ar reprezenta să fac un salon. S-a născut printr-o cere de eveniment, dar parcurs s-au tot alăturat producătorii de vin şi de accesorii. Acum zece ani, Vestul nu era aşa de bogat în vinuri. Am avut la fiecare ediţie o creştere şi în ce priveşte calitatea vinului. Acum, avem curajul să-l punem pe masă în faţa consulatelor, ambasadelor, avem curajul să ieşim afară. Toţi aceşti producători care sunt aici au crame dotate, retehnologizate, vinificaţia este bine pusă la punct. Educarea consumatorului este una dintre grijile cu care ne-am responsabilizat căutând să aducem la statutul de cultură această nobilă artă a vinului”, a declarat Lucia Pârvu.

Noutatea anului 2013 este Gala Vinului Premium, care va avea loc sâmbătă, la ora 14.00. Fiecare cramă va prezenta “Oscarul” vinurilor sale.

“Este gala Oscarurilor vinului. Înseamnă vinul cel mai elaborat, cel mai lucrat. Sunt superlativele cramelor, care vor fi prezentate de un specialist. Pentru că ni se cere o noutate, am pregătit un adevărat spectacol”, a mai spus eonologul Lucia Pârvu..

 

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima