Video Fabrica uitată de lângă „autostrada cu tuneluri”. Cum a ajuns în ruină uzina de oțet și solvenți de la Margina

Fosta fabrică de oțet din Margina a ajuns astăzi o ruină năpădită de vegetație, dar turnul ei spectaculos și clădirea sa impozantă din cărămidă roșie continuă să atragă privirile șoferilor care traversează localitatea pe drumul național dintre Deva și Lugoj.

Fosta fabrică de oțet din Margina, construită din cărămidă roșie în primii ani ai secolului XX, a fost închisă la sfârșitul anilor ’90 și a ajuns în ruină, însă clădirea sa, cu un turn spectaculos, rămâne un loc de popas pentru mulți călători, care se opresc pentru a-i face fotografii.

Reperul de la marginea Autostrăzii cu tuneluri

Mai puțin de 1.000 de oameni locuiesc în satul Margina din județul Timiș, așezare atestată documentar din Evul Mediu, pe valea râului Bega, traversată astăzi de Drumul Național 68A Deva – Lugoj. Localitatea a devenit mai frecvent amintită în ultimii ani datorită lucrărilor la Autostrada Lugoj – Deva (A1), din care a mai rămas de finalizat segmentul de 13,5 kilometri dintre Margina și Holdea.

Numită și „autostrada cu tuneluri”, pentru că va cuprinde două tuneluri care însumează aproximativ 2,3 kilometri pe fiecare sens, autostrada din vestul României a reintrat în șantier din 2024, iar finalizarea ei este așteptată la începutul anului 2027.

Până atunci, șoferii care circulă dinspre centrul României spre Timișoara, Arad și frontiera Nădlac coboară de pe autostrada A1 în nodul rutier Holdea, parcurg 14 kilometri pe drumul național DN 68A, traversând localitățile Coșava, Coșevița și Margina, și pot reintra pe autostradă prin nodul Margina (video), finalizat în 2017. Traseul lor urcă sinuos peste dealurile Coșavei, aflate la limita județelor Hunedoara și Timiș, și coboară în podișul Făgetului, urmând apoi cursul Begăi spre Lugoj și Timișoara.

În Margina, privirea călătorilor este adesea „furată” de silueta fostei fabrici de oțet, o clădire ridicată în primii ani ai secolului XX, din cărămidă roșie, cu un turn circular înalt de peste 30 de metri. În spatele ei, vegetația luxuriantă acoperă alte ruine industriale, construite în deceniile următoare.

„Ce vedeți verde era asfalt, clădiri, recipiente, linii de tren, depozite ș.a. În spate, aproape de râul Bega, a fost construită de la zero o secție automată. A funcționat în probe câteva zile! Ruine, furt, dezmembrări!”, se plânge un localnic.

O istorie de peste un secol

Vechea fabrică a fost închisă la sfârșitul anilor ’90, odată cu platforma industrială Solventul din Timișoara, un fost combinat de spirt și solvenți, a cărui primă uzină a fost înființată în 1869. În anii ’60, fabrica de oțet din Margina a devenit secție a combinatului „Solventul” din Timișoara, care avea peste 3.000 de angajați. Aproape 700 de muncitori lucrau la fabrica de oțet din Margina, extinsă în perioada comunistă.

„Fabrica de la Margina era cunoscută mai ales pentru oțetul de calitate produs aici, obținut din vinurile slabe aduse cu vagoane-cisternă. Aici era valorificat și lemnul din pădurile vaste ale zonei, din care se produceau metanol, adică alcool de lemn, și mangal, iar în secția Solventului erau obținuți compuși chimici precum acetatul de butil, folosit în industria lacurilor și vopselelor și în industria farmaceutică”, își amintea Ernest, un localnic din Făget, fost lucrător în fabrică.

Vinurile slabe aduse la Margina erau transformate în spirt prin distilare, completând producția obținută la distileriile de lemn de la Margina, unde se produceau alcool metilic industrial și oțet alb din fagii pădurilor.

„În anii ’70, eu am cărat vin de la Vinalcool Tâmboiești la această fabrică. Se produceau aici și castraveți murați”, își amintește, nostalgic, un localnic.

Atunci, o școală de chimie a fost înființată la Margina, pentru ca elevii din satele comunei să poată învăța tainele meseriei de „muncitor-chimist”, înainte de a se angaja la fabrica locală.

Începutul sfârșitului pentru combinatul Solventul

Ioan Costa, fostul primar al comunei Margina, relata că, în anii ’60-’70, la Margina se producea esență de oțet din lemn de fag, vândută la sticle de 330 ml și destinată în principal exportului. Tot aici se producea cărbune pentru mici și grătare, ambalat la pungi și exportat în Occident, dar și diluanți și alte produse chimice. Oțetul din vin era un produs special al fabricii.

„Procesul de fermentare se făcea pe cale naturală. Erau niște microorganisme pe care le întrețineau și care ajutau la fermentarea oțetului. O tranșă de oțet dura și 14 zile până ajungea la maturitatea completă. În momentul de față nu se mai face nicăieri în Europa oțet natural pe acest principiu. Calitatea nu se compară. Și acest oțet din vin mergea mult la export”, relata Costa.

Declinul uzinei a început în anii ’90. În 1991, foștii directori ai fabricii se plângeau că nu mai au materie primă pentru fabricarea oțetului, care reprezenta atunci circa 10% din producția totală a fabricii, bazată în principal pe mangal și acetat de butil. În afara oțetului și a mangalului, secția Solventului de la Margina producea și compuși cu utilizări industriale diverse: acetat de sodiu, folosit în industria chimică, textilă sau la tăbăcării, alcool izoamilic, utilizat ca solvent, și amestecuri de cimentare, destinate unor procese industriale.

„Se întâmplă o adevărată tragedie la Margina. Factorii răspunzători, la toate nivelurile, cunosc aceasta, dar nimeni nu mișcă un deget; în curând, instalația de producere a oțetului va pieri sub ochii noștri, după ce, 60 de ani, a funcționat ireproșabil și ar mai putea produce încă multă vreme. Nu avem vin din care să fabricăm oțetul; nu avem zahăr, nici melasă; nu avem o surcea în toată fabrica, în timp ce noi suntem mare producător de mangal”, atrăgea atenția, încă din 1991, Bujor Par, fostul director al fabricii din Margina.

La începutul anilor ’90, fabrica încă mai producea 70-80 de tone de oțet lunar, față de 500 de tone în deceniile precedente. În anii următori, unele secții au fost închise, iar numărul angajaților s-a redus. În plus, fabrica era reclamată pentru problemele de mediu cauzate de deversările apelor reziduale cu conținut ridicat de fenoli pe sol și în apropierea râului Bega.

În 1997, Fondul Proprietății de Stat (FPS) a inițiat procedura de privatizare a uzinei „Solventul” Timișoara, incluzând în tranzacție și fabrica din Margina. Atunci, uzina din Timișoara mai avea peste 1.000 de salariați, în timp ce la Margina mai lucrau sub 200 de oameni. În anul următor, societatea a intrat în lichidare judiciară, iar angajații au fost trimiși treptat în șomaj.

Fostele fabrici chimice au avut destine diferite

Activele fostului combinat Solventul au fost adjudecate abia în 2005 de societatea Valkiria Invest București. Pachetul a inclus platforma Solventul din Timișoara, întinsă pe circa 44 de hectare, și fosta fabrică din Margina, cu terenul aferent, de circa 20 de hectare. În scurt timp, a început dezmembrarea fostului combinat și demolarea construcțiilor sale, inclusiv a unor clădiri-monument din secolul al XIX-lea. Același lucru s-a întâmplat și la fabrica din Margina, chiar dacă aici clădirea principală nu a mai fost demolată complet.

La Timișoara, în toamna anului 2025, grupul de investiții Reuben Brothers a anunțat transformarea fostei platforme industriale Solventul într-un cartier urban cu funcțiuni mixte: locuințe, birouri, retail, servicii și facilități publice.

„Platforma Solventul are potențialul de a deveni un reper de regenerare urbană nu doar pentru Timișoara, ci pentru întreaga regiune. Expertiza dovedită a Nhood România ne oferă siguranța că acest parteneriat va duce la crearea unui ecosistem urban complex și sustenabil. Împreună vom construi un spațiu vibrant, unde comunitatea locală să se poată bucura de o calitate a vieții mai bună, având la dispoziție zone rezidențiale, spații de lucru și locuri de întâlnire, dar care păstrează totodată tradiția locală”, informau oficialii Reuben Brothers, într-un comunicat de presă din octombrie 2025.

La Margina, fosta fabrică s-a transformat treptat într-o junglă, dominată de silueta clădirii sale emblematice. În anii următori, cred localnicii, odată cu finalizarea „autostrăzii cu tuneluri”, tot mai puțini călători își vor aminti de ea.