Cum să te asiguri că nu iei ţeapă când cumperi o casă sau un teren. „Când cumperi iluzii, speculezi piaţa şi îţi asumi anumite riscuri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazurile de tranzacţii imobiliare cu una dintre părţi înşelată de cealaltă parte nu sunt puţine. La Timişoara, în plin boom imobiliar, sute de persoane au fost înşelate plătind pentru apartamente care nu s-au construit niciodată. Chiar şi în cazul imobilelor care există deja se pot da „ţepe”, de aceea o tranzacţie imobiliară necesită atenţie maximă.

Cazul Radisson de la Timişoara a ajuns celebru în toată ţara după ce zeci de familii au fost înşelate plătind sume cuprinse între 10.000 şi 140.000 de euro pentru apartamente care nu au fost construite niciodată. Cazul este elocvent pentru modul în care dorinţa de a avea o locuinţă te poate transforma în carne de tun pentru escroci. Notarul Ana Claici a explicat că aceia care acceptă astfel de tranzacţii îşi asumă, însă, din start un risc.

„În primul rând ar trebui să nu se încheie astfel de contracte. Există promisiunea de lucruri viitoare, dar îţi asumi un risc în momentul în care contractezi o astfel de locuinţă. Riscul e al tău. Nu eşti asigurat sută la sută. Ceea ce cumperi ar trebui să şi vezi. Când  cumperi iluzii, speculezi piaţa şi îţi asumi anumite riscuri”, a explicat notarul.

Un lucru esenţial în încheierea unei tranzacţii imobiliare, a explicat notarul, este verificarea imobilului cumpărat, atât în documente, cât şi în teren. „Cumpărătorul trebuie să verifice situaţia din teren care trebuie să concorde cu situaţia din CF. În ultimul timp sunt tot mai dese situaţiile în care există neconcordanţe. A fost un caz în care era o casă cu mansardă, dar în CF nu apărea mansarda pentru că era ridicată fără autorizaţie”, a explicat notarul. Potrivit Anei Claici, în cazul tranzacţiilor pentru apartamente, proprietarul trebuie să îşi prezinte actul de proprietate şi un extras CF la zi, o adeverinţă de la asociaţia de proprietari, un certificat energetic, ultimele facturi şi chitanţele de utilităţi.

„La terenuri este foarte importantă situarea. Poţi să ai surpriza să nu fie acolo spun documentele că este. În mod normal ar trebui să ieşi la faţa locului cu un topometrist pentru că dacă ieşi în câmp şi îţi spune de acolo până acolo, s-ar putea să nu fie aşa”, a mai arătat notarul. Ana Claici a explicat că în privinţa plăţii, părţile se înţeleg, iar notarul consemnează asta, dar cumpărătorul şi vânzătorul trebuie să aibă în vedere că orice sumă mai mare de 50.000 de lei trebuie plătită prin virament bancar.  

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”