Dispariția misterioasă a unui tânăr din Harghita care a plecat în străinătate. De când i s-a pierdut urma

0
Publicat:

Un tânăr din județul Harghita a fost dat dispărut de familie, după ce nu a mai dat niciun semn de viaţă din luna ianuarie. De atunci, familia nu îl poate contacta. Băiatul plecase la muncă în străinătate.

Tânărul nu a mai putut fi contactat de familie FOTO IPJ Harghita

Biroul de Presă al IPJ Harghita a anunțat, miercuri, că o femeie din municipiul Odorhiu Secuiesc a sesizat, în data de 6 iunie, dispariţia fiului său, Raduly Norbert, în vârstă de 22 de ani, relatează Agerpres.

Potrivit informaţiilor furnizate de aceasta, tânărul a plecat voluntar din ţară în cursul anului 2018, pentru a lucra în străinătate. 

În luna ianuarie 2022, Raduly Norbert a contactat-o telefonic pe mama sa, confirmându-i că se află în Olanda şi că este în siguranţă.

De atunci şi până în prezent, acesta nu a mai dat niciun semn de viaţă şi nu poate fi contactat telefonic, a precizat IPJ Harghita.

Poliţiştii roagă persoanele care deţin informaţii despre Raduly Norbert sau care pot oferi detalii cu privire la locul în care s-ar afla să sune la numărul 112 sau să ia legătura cu cea mai apropiată unitate de poliţie.

Semnalmentele pentru a ajuta în identificarea tânărului sunt: înălţime 1,70 centimetri, greutate 70 kilograme, constituţie atletică, păr scurt şaten, ochi căprui, tatuaj pe braţul stâng, a mai arătat sursa citată.

O adolescentă dispărută de un an a fost găsită în viață, într-un dulap. Ce au descoperit medicii

După un an și jumătate de la dispariție, o adolescentă, în vârstă de 14 ani a fost găsită de polițiști, ascunzându-se într-un dulap. Oamenii legii au efectuat percheziții, în timp ce doi bărbați, locuitori ai casei, se uitau liniștiți la televizor. Ei au susținut că nu o mai văzuseră pe fată.

Adolescenta este din statul american Michigan. Ea a fost dată dispărută, de către tatăl său, în anul 2021. De atunci, nimeni nu a mai știut nimic despre soarta sa. Recent, polițiștii au primit un pont de la o persoană, cum că fata s-ar ascunde într-o anumită locuință, aflată în orașul Port Huron. Oamenii legii au bătut la ușa casei unde o femeie nu le-a permis accesul înăuntru.

Nu ne-au lăsat să intrăm. Nu ne-au permis să vorbim cu nimeni din casă, lucruri care, pentru noi, au fost semnale de alarmă. Doamna ne-a spus să ne întoarcem cu un mandat de percheziție. Așa am făcut.”, a declarat mareșalul adjunct Robert Watson pentru Detroit Free Press, citat de Mirror.

În momentul în care s-au întors la locuința suspectă, oamenii legii au fost întâmpinați de doi bărbați care se uitau, cu nonșalanță la televizor. Adolescenta a fost găsită în dulapul din hol, ascunsă printre haine. Ocupanții casei „au negat vehement că au văzut-o”, ba chiar le-au oferit ofițerilor câteva piste false.

Conform procedurilor, adolescenta, în vârstă de 14 ani, a fost ulterior dusă la spital, pentru un examen de sănătate. Acolo, medicii au descoperit că este însărcinată. Reprezentanții serviciilor de protecție a copilului i-au transmis mareșalului adjunct Watson că tatăl fetei dispărute s-a simțit „foarte uşurat” pentru că a găsit-o. În egală măsură, fata a fost „extaziată” să se reîntâlnească cu tatăl ei.

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor