Bătălie crâncenă pentru câştigarea unui loc în Senat şi Camera Deputaţilor în Colegiul 4 Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Petru Frătean candidează din partea USL pentru un loc în Senat

Duminică vor avea loc alegerile parlamentare, iar mureşenii sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi exprima opţoiunea în ceea ce priveşte candidaţii la Camera Deputaţilor şi Senat în colegiile uninominale din care fac parte.

Colegiul 4 al Camerei Deputaţilor este alcătuit din municipiul Târnăveni, oraşele Iernut şi Luduş şi comunele Adămuş, Aţintiş, Bichiş, Bogata, Cheţani, Cucerdea, Cuci, Găneşti, Ogra şi Tăureni.

Florin Urcan candidează din partea ARD pentru un loc în Camera Deputaţilor, la Colegiul 4. Fostul primar de Luduş a pierdut primăria în faţa lui Ioan Cristian Moldovan, candidatul USL care a obţinut 49,77% dintre voturi. Chiar dacă a pierdut primăria, Florin Urcan nu a pierdut contactul cu activitatea politică, fiind consilier judeţean, majoritatea activităţii dedicând-o acum afacerilor.

Csaba Palosi este propunerea PPMT pentru Camera Deputaţilor, în Colegiul 4 Mureş. Medicul veterinar născut în 10 octombrie 1969 deţine un cabinet de specialitate în Târgu-Mureş. Palosi îl va avea contracandidat din partea UDMR pe Fodor Alexandru Iosif. Profesorul este un membru marcant pe plan local al principalei formaţiuni politice a maghiarilor din România.

Partidul lui Dan Diaconescu îl propune pe Mircea Ignat pentru Camera Deputaţilor, în colegiul 4. Acesta este jurist şi, totodată, un prosper om de afaceri, campania sa fiind îndreptată către atragerea societăţilor comerciale în zonele defavorizate ale Colegiului în care candidează. Manuel Butiulcă candidează din partea USL pentru un loc în Camera Deputaţilor. Fostul subprefect al judeţului este cunoscut pe plan local şi pentru pentru activitatea sa de purtător de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.

De asemenea, Avram Ioan Florin este candidatul Partidului România Mare pentru Camera Deputaţilor, în Colegiul 4 Mureş. Omul de afaceri originar din Târnăveni deţine mai multe afaceri în capitală.

Cea mai complexă infografie interactivă din presa românească: totul despre candidaţii din colegiul tău

Candidaţii la Senat au o misiune dificilă în Colegiul 4

Colegiul senatorial 4 cuprinde municipiul Reghin, oraşul Sărmaşu şi comunele Aluniş, Band, Batoş, Băla, Brâncoveneşti, Cozma, Crăieşti, Deda, Fărăgău, Grebenişu de Câmpie, Iclănzel, Lunca, Lunca Bradului, Miheşu de Câmpie, Papiu Ilarian, Pogăceaua, Râciu, Răstoliţa, Ruşii Munţi, Sânger, Sânpetru de Câmpie, Stânceni, Suseni, Şăulia, Valea Largă, Vătava, Zau de Câmpie, Beica de Jos, Breaza, Chiheru de Jos, Gurghiu, Hodac, Ibăneşti, Ideciu de Jos, Petelea şi Solovăstru.

Maria Diaconescu candidează la Senat din partea PRM-ului, în Colegiul 4. Maria Diaconescu este pensionară şi surprinde prin faptul că din declaraţia de avere a acesteia reiese că unicul ei venit este pensia lunară, iar unicul domiciliu este apartamentul din Târgu-Mureş. PPDD-ul propune de asemenea o doamnă pentru un loc în Senatul României, în Colegiul 4. Este vorba despre Maria Cocean. Doamna Cocean este o femeie de afaceri de succes, administrând societatea comercială OVIRAM, fiind specialistă în turism şi în industria hotelieră.

Alexandru Petru Frătean candidează din partea USL pentru un loc în Senat. Fostul preşedinte al PSD Mureş, Alexandru Petru Frătean, a fost numit în funcţia de  prefect al judeţului nostru, printr-o hotărâre guvernamentală, la finele lunii mai, fiind ulterior înlocuit, după ce şi-a anunţat candidatura la Senat. Balogh József este candidatul propus de UDMR pentru Senatul României, în Colegiul 4. Avcesta este un prosper om de afaceri, fiind administratorul firmei de construcţii Balogh Construct.

Balogh îl va avea contracandidat din partea PPMT-ului pe Lorand Varga. Economistul candidează în Colegiul 4, acesta fiind un fost membru marcant al PCM-ului mureşean. Matei Dumitru candidează din partea ARD pentru un loc în Senatul României, în Colegiul 4. Acesta este cunoscut pe plan local datorită activităţii sale la Inspectoratul Şcolar Judeţean, pe care l-a condus până când USL-ul a câştigat alegerile din vară, moment în care Matei a fost înlocuit cu Ştefan Someşan. Matei este directorul Liceului Agricol Traian Săvulescu şi, totodată, consilier local la Târgu-Mureş.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort