UPDATE Marin Condescu, preşedintele clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu, a fost reţinut pentru spălare de bani, alături de Viorel Temelescu, fost vicepreşedinte al clubului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marin Condescu, preşedintele clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu, va fi prezentat mâine cu propunere de arestare preventivă pe 29 de zile

Marin Condescu, preşedintele clubului Pandurii şi al Federaţiei Naţionale Mine Energie, a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru spălare de bani şi o serie de alte infracţiuni.

ORA 22:20 Potrivit poliţiştilor, contractul de cesiune de creanţe de care Condescu a uzitat a fost fals. „ În anul 2011, suspectul a folosit un înscris fals, denumit contract de cesiune de creanţe, în baza căruia a beneficiat de efectuarea unei plăţi nelegale, în sumă de peste 1,6 milioane de lei de care a beneficat clubul sportiv pe care îl conducea“, a spus Romina Dochian, purtător de cuvânt al Poliţiei Gorj. 

ORA 22:00 Poliştii au prezentat faptele pentru care au fost dispuse reţinerile. „Poliţiştii au constatat faptul că în perioada 2011 - 2013, suspectul, în vârstă de 57 de ani, în calitate de preşedinte al unui club sportiv, a împrumutat asociaţia sportivă pe care o conducea cu diferite sume de bani provenite din împrumuturi bancare contractate în nume personal, iar, ulterior, cu ocazia restituirii împrumuturilor, acesta a beneficiat de sume mai mari de bani decât cele pe care le împrumutase., întocmind, în acest sens, documente justificative nereale“, a precizat Romina Dochian, purtător de cuvânt al Poliţiei Gorj. 

ORA 20:05 Viorel Temelescu, fostul vicepreşesinte al clubului Pandurii, este acuzat constau în complicitate la înşelăciune şi uz de fals.

ORA 19: 50 Condescu şi Temelescu vor fi prezentaţi, miercuri, în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile“, a declarat purtătorul de  cuvânt al IPJ Gorj, Romina Dochian.

Ora 19:40 Condescu este acuzat de înşelăciune, delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi spălare de bani.

Ora 19.20 O nouă infracţiune a fost adăugată de oamenii legii în lista de acuzaţii la adresa liderului de sindicat, Marin Condescu. Acesta este acuzat, mai nou, şi de înşelăciune.

Ora 18:50 O nouă reţinere a fost făcută, în urmă cu puţin timp, de oamenii legii în dosarul în care liderul de sindicat Marin Condescu a fost încătuşat. Viorel Temelescu, fost vicepreşedinte al clubului Pandurii, a fost şi el reţinut pentru 24 de ore.

Oamenii legii au dispus reţinerea liderului de sindicat Marin Condescu, preşedintele clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu, pentru 24 de ore. Condescu a fost dus la spital pentru efectuarea de analize medicale. Acesta este urmărit penal pentru spălare de bani, fals şi uz de fals.

În această seară, la sediul IPJ Gorj au fost audiaţi Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu Jiu, Viorel David, directorul societăţii Artego, şi Marin Condescu, acţionari la clubul Pandurii. De asemenea, şi Viorel Temelescu, un oficial al clubului Pandurii, a fost la poliţie pentru a da declaraţii.

Ieri, în acest dosar a fost audiat şi preşedintele executiv al clubului Pandurii, Eugen Pârvulescu. Acesta a spus că a fost întrebat şi cu privire la unele transferuri de jucători. Pârvulescu a declarat că nu îşi face probleme în legătură cu documentele semnate de el.

Tranzacţii cu o firmă de tichete de masă

Cazul priveşte încheierea unui contract de cesiune între SNLO, Pandurii şi firma EDENRED din Bucureşti. Societatea a furnizat tichete de masă către SNLO, dar, conform contractului încheiat, contravaloarea acestora era virată mai întâi în contul clubului Pandurii, care era obligat să-i transmită mai departe firmei bucureştene, la care nu au ajuns toţi banii. Mai mult decât atât, procurorii susţin că documentul a fost falsificat.

În acelaşi dosar s-a dispus începerea urmăririi penale şi faţă de Daniel Burlan, fostul director general al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO), şi Daniel Olaru, director economic, acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată.

Marin Condescu, cercetat în libertate pentru comiterea a patru infracţiunii

Percheziţii la sediul clubului Pandurii Târgu Jiu şi la locuinţa lui Condescu unde au fost găsite o armă de vânătoare şi doi saci cu carne de vânat

Marin Condescu: „Pot să mă aresteze 24 de ore şi să facă ce vor ei“

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat