UPDATE Percheziţii la sediul clubului Pandurii Târgu Jiu şi la locuinţa lui Condescu unde au fost găsite o armă de vânătoare şi doi saci cu carne de vânat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Una dintre percheziţii are loc chiar la locuinţa lui Marin Condescu FOTO Mediafax
Una dintre percheziţii are loc chiar la locuinţa lui Marin Condescu FOTO Mediafax

Patru percheziţii au loc, luni, în Bucureşti şi în Târgul Jiu, două dintre acestea fiind la sediului clubului sportiv Pandurii şi la sediul din Capitală al Federaţiei Naţionale Mine Energie. O altă acţiune a avut loc la locuinţa preşedintelui Consiliului de Administraţie al clubului Pandurii, Marin Condescu, care este suspectat de spălare de bani.

UPDATE În urma percheziţiilor efectuate, luni, la locuinţa lui Condescu din Târgu Jiu, poliţiştii au ridicat o armă de vânătoare şi doi saci cu carne de vânat. Totodată, ginerele liderului sindical, Radu Pavel, a fost dus la audieri.

Pavel a declarat că arma ridicată de poliţişti este deţinută legal, iar carnea este de la o vânătoare autorizată la care a fost duminică.

„Eu sunt vânător, cu acte în regulă. Am fost duminică la o vânătoare autorizată şi nu e niciun fel de problemă. Totul a fost ridicat pentru a se face verificări şi a se stabili că e legal. Merg acum cu poliţiştii tocmai pentru a răspunde la toate întrebările”, a spus Radu Pavel, citat de Mediafax.

Acesta a urcat într-o maşină a poliţiştilor de la Biroul Arme, Explozibil şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

Percheziţiile continuă la sediul clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu şi la sediul din Capitală al Federaţiei Naţionale Mine Energie.


Poliţiştii din Gorj mai fac percheziţii şi la sediul clubului de fotbal Pandurii Tţrgu Jiu şi la sediul din Capitală al Federaţiei Naţionale Mine Energie, Marin Condesc fiind suspectat de spălare de bani şi fals.

Descinderile sunt coordonate de Poliţia Gorj şi de Parchetul Tribunalului Gorj, iar anchetatorii au descins la sediul clubului Pandurii Lignitul din centrul municipiului Târgu Jiu şi la vila pe care Marin Condescu o are în cartierul primăverii din oraş. 

Marin Condescu nu a fost găsit de anchetatori acasă, fiind plecat din Târgu Jiu cu echipa de fotbal Pandurii, care a disputat, duminică seară, un meci cu echipa Săgeata Năvodari, la Constanţa.

La locuinţa lui Condescu se află una dintre fiice şi soţul acesteia, ei fiind cei care au discutat cu poliţiştii despre percheziţia care este în curs de desfăşurare.

„Se spune ca aş fi împrumutat clubul cu 21 de miliarde lei vechi şi că aceşti bani n-ar fi intrat. Nu e niciun fel de problemă. Acele acuzaţii pe care le-au pus asupra noastră s-au lămurit. Aşa şi acum. Dacă aşa au decis dânşii, eu n-am ştiut. Se vor lamuri. Să-şi facă datoria. La Pandurii, nimic de natură penală nu s-a întâmplat”, a declarat Marin Condescu la Realitatea TV.

De asemenea, anchetatorii au descins şi la sediul clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu, unde au mai fost făcute percheziţii şi în cursul verii, dar şi la sediul din Capitală al Federaţiei Naţionale Mine Energie, al cărei preşedinte este Marin Condescu.

Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile au loc într-un dosar în care Condescu este suspectat de spălare de bani, fals şi uz de fals, după ce ar fi împrumutat clubul cu 2,2 milioane de lei, bani pe care ulterior şi i-ar fi recuperat, fără însă a trece în contabilitate aceste operaţiuni.

Marin Condescu mai este cercetat într-un dosar penal care are legătură tot cu un împrumut acordat echipei de fotbal Pandurii, ancheta fiind începută iniţial în vară de Parchetul Judecătoriei Târgu Jiu, care şi-a declinat competenţa către Parchetul Tribunalului Gorj, iar de acolo dosarul a ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

În cursul primăverii, conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO), principalul finanţator al clubului Pandurii, a depus trei plângeri penale împotriva lui Marin Condescu, cerând clarificări asupra modului de cheltuire a unor mari sume de bani. 

Ulterior, reprezentanţii CEO au cerut de mai multe ori înlocuirea lui Condescu din funcţia de preşedinte al CA de la Pandurii, fără rezultat însă, o nouă şedinţă care vizează schimbarea acestuia din funcţie fiind programată la jumătatea acestei luni.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite