Un miner din Gorj, singurul român care a făcut transplant de plămâni la Viena în 2016. „I-au depistat o bacterie, venise cu ea din România“
0Gorjeanul Adrian Lupu, în vârstă de 33 de ani, respiră de o jumătate de an prin plămânii unui donator care i-au fost transplantaţi la AKH, din Viena, acolo unde 21 de români au primit în perioada 2013-2016 o nouă şansă la viaţă.
Adrian Lupu, din comuna Fărcăşeşti, este angajat la o carieră minieră din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO). Tânărul ne povesteşte că primele simptome ale bolii au apărut în urmă cu zece ani şi a fost tratat, iniţial, de TBC: „În anul 2006 au apărut primele simptome. Mă simţeam rău atunci când munceam sau când urcam scările. Nu am ştiut ce se întâmplă. Am fost atunci la medicul de familie şi la un medic specialist din Târgu Jiu, dar mi-a spus că sunt mai leneş, iar apoi am fost tratat de TBC. Am fost şi internat la un sanatoriu timp de trei luni. Am luat tratament, dar simptomele nu au dispărut. Am fost trimis la medicul Florin Mihălţan, de la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, un specialist renumit. Mi-a pus diagnosticul de fibroză pulmonară cronică. Efectiv plămânii se întăreau, iar celulele mureau şi nu mai funcţionau. Este o boală rară. Ambii plămâni erau afectaţi. Medicul Florin Mihălţan mi-a spus să merg la clinica AKH, pentru că în România nu avem ce să facem. Asta se întâmpla în anul 2012“, îşi începe povestea Adrian.
Transplantul, aprobat în urmă cu doi ani
Gorjeanul a mers, apoi, la clinica din Austria, unde i s-a făcut o evaluare completă şi i-a fost reconfirmat diagnosticul. A completat, apoi, formularul 112 pentru a fi pus pe lista de transplant şi în primăvara anului 2014 s-a aprobat decontarea transplantului de către statul român. „Am fost trecut pe listă la clinica clinica AKH, din Viena. Suma decontată de statul român a fost de 120.000 de euro“, spune Adrian Lupu.
Medicii de la „Sfânta Maria“ au încercat să-l convingă să facă transplantul în ţară
La începutul acestui an, reprezentanţii de la Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti au vrut să-l convingă să fac transplantul în ţară. „Mi s-a arătat o rezervă frumoasă, dar restul era jale“, ne mărturiseşte minerul gorjean.
Starea acestuia s-a degradat. Respira cu ajutorul unor tuburi de oxigen. Nu se putea deplasa nici măcar până la poarta casei, pentru că nu mai putea respira şi se învineţea.
În luna mai, Adrian a fost transportat de acasă cu ambulanţa până la Aeroportul Craiova, de unde a fost preluat cu un avion dotat corespunzător şi trimis special de spitalul din Viena. Imediat cum a ajuns, bolnavul a fost pregătit şi băgat în sala de operaţie pentru realizarea transplantului. A stat zece zile în comă indusă, timp în care a mai suferit o intervenţie, de astă dată la inimă: „Mai târziu, după o lună şi jumătate, am mai suferit o intervenţie chirurgicală la plămâni. Am stat în spital mai mult de două luni, după care am rămas în Viena pentru a urma şedinţe speciale de recuperare. Din câte am înţeles, în ţară nu există aparatura necesară pentru această recuperare, cu toate că nu mi s-a părut ceva complicat“, ne explică minerul gorjean.
Reguli stricte
Gorjeanul spune că regulile erau foarte stricte pentru toţi cei care intrau în interiorul spitalului:
„Existau trei filtre. Prima dată te dezinfectai pe mâini. Oricine intra în clinică purta echipament de protecţie, un halat special, mască şi o căciuliţă pentru cap. După ce plecai, aruncai totul. Erau de unică folosinţă“.
Adrian s-a întors acasă pe data de 23 august, iar până acum a fost de trei ori la control la clinica AKH, următoarea programare fiind la începutul lunii decembrie. Se simte bine cu noii plămâni, iar viaţa lui a reintrat pe un făgaş normal, deşi trebuie să respecte reguli stricte. Timp de un an trebuie să poarte o mască atunci când iese din casă, nu trebuie să ia contact cu florile sau cu animalele.
„Sunt cu 50 de ani înaintea noastră“
Maria Lupu, mama lui Adrian, a declarat că a avut noroc în legătură cu faptul că îşi poate vedea băiatul în viaţă şi că a reuşit să îl opereze la Viena: „Nu ştiu acum care au fost avantajele noastre şi am reuşit să facem acest transplant. Probabil că am început de acum 8 ani pregătirile. Am avut noroc cu acel medic care ne-a spus din timp că, dacă vrem să îl mai vedem în viaţă, să ne pregătim de un transplant. Am strâns bani de atunci, am obţinut şi cei 120.000 de euro, prin formular, şi am primit acceptul pentru transplant, la Viena. Am avut noroc şi că lucrăm toată familia în minerit şi am avut şi nişte venituri mai bune. Eu anul acesta m-am pensionat. Am primit ajutor şi de la CEO.
Băiatul este acum în concediu medical, dar timp de un an va trebui să meargă la Viena la controale. Este monitorizat de ei. Nu are voie să facă efort, deşi el este încadrat în producţie la CEO. Nu are voie anumite alimente, trebuie să evite praful şi poluarea. Mai poartă o mască atunci când iese din casă. Ce să mai spun, mă uit şi îl văd în viaţă şi nu mai contează tot ce am făcut până acum. Nici nu vreau să mă gândesc de ce am ales Viena. Ar fi acelaşi răspuns şi acum. Este un alt nivel, sunt cu 50 de ani înaintea noastră. Nu ai cum să faci o comparaţie. Nu mai spun că i-au depistat o bacterie, venită cu ea din ţară, şi l-au tratat o lună de zile şi pentru eliminarea bacteriei respective”.