Sătenii unei comune sărace din Gorj au gândit o campanie umanitară emoţionantă: au strâns 16.000 de euro pentru a-i salva viaţa unui tânăr

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Localnicii din comuna gorjeană Slivileşti participă la o campanie umanitară admirabilă prin care încearcă să-i salveze viaţa unui tânăr din localitate, tatăl unei fetiţe în vârstă de doi ani.

Comuna Slivileşti este una dintre cele mai sărace din judeţul Gorj. În ciuda greutăţilor cu care se confruntă, localnicii se zbat zbat să-i salveze viaţa unui tânăr în vârstă de 26 de ani, care a fost diagnosticat cu tumoare pe creier. Singura şansă de salvare a lui Bogdan Sfia este o operaţie la o clinică din Turcia, care costă 26.000 de euro. Sătenii împreună cu autorităţile locale au reuşit să strângă suma de 16.000 de euro. Consilierii locali şi-au donat pe trei luni indemnizaţia, iar fiecare localnic a contribuit cu o anumită sumă. 

A suferit mai multe operaţii 

Tânărul a suferit mai multe intervenţii chirurgicale. „Am suferit cinci-şase operaţii. Nu mai pot să muncesc, nu mai pot să fac nimic. M-au ajutat prietenii, domnul primar şi toată lumea. La spital mă aşteaptă cu banii ca să fac operaţia. Sper să fiu ajutat în continuare, pentru că altfel nu am nicio şansă. Nu pot nici să mă gândesc“. 

Au vândut animalele din gospodărie şi s-au împrumutat 

Elena Sfia, bunica lui Bogdan, l-a ajutat cu tot ce a putut: „L-am  ajutat şi eu din pensia de urmaş pe care o primesc. M-am împrumutat. Sper să se opereze şi să scape că are şi el fetiţa de crescut. Boala lui este foarte grea. Nici nu pot să mă uit la el. Nu avem nicio putere. Oamenii au dat cât au putut, pentru că sunt săraci şi nu au nici ei“, ne spune bătrâna cu ochii în lacrimi. 

Tatăl tânărului a vândut tot ce a putut şi s-a împrumutat la toate rudele:

  Am vândut patru animale şi le-am vânduit la un abatpor din Motru. Am luat 3800 de lei. O soră din Spania mi-a mai dat 2500 de euro. Tot ce am avut i-am dat ca să-i salvez viaţa băiatului. O să îmi mai dea şi fratele meu o sumă de bani. Ne-au ajutat oamenii din comună, consilierii şi primarul. Fac un apel la toţi oamenii ca să ne ajute să mergem în Turcia“. 

„Ne-am unit toţi eforturile“

Unul dintre vecinii lui Bogdan s-a implicat în campania de strângere de fonduri şi spune că suma care s-a strâns este foarte mare pentru comuna Slivileşti: „Cunosc situaţia lui Bogdan, pentru că a crescut lângă noi. Familia a făcut tot posibilul să-l ajute. De cinci ani de zile se luptă cu această boală. Ne-am unit toţi eforturile - vecinii, localnici, cei de la primărie şi prietenii - şi am reuşit să adunăm o sumă extraordinar de mare pentru această comună, în jur de 16.000 de euro. Poate mai sunt oameni care ne pot ajuta şi cu 10 sau 20 de lei. Am apelat la toată lumea, la prietenii mei, la toată lumea care nu a contribuit“. 

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa