Poliţistul acuzat că a luat mită bere şi bani, trimis în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii legii au fost prinşi în flagrant

Cristian Eugen Frîntu, agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Fărcăşeşti, a fost trimis în judecată, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru luare de mită.

Poliţistul este acuzat de luare de mită în formă continuată. „S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei, întocmit de procuror, că în luna februarie 2013 inculpatul Frîntu Cristian Eugen a acceptat promisiunea sumei de 500 de lei de la martorul denunţător, iar în luna martie 2013 a pretins o sumă de bani după care a acceptat promisiunea unei sume de bani şi ulterior  a primit suma de 200 lei, în seara zilei de 6 martie 2013, pentru a nu îşi exercita în mod corespunzător obligaţiile de serviciu, ca agent de  poliţie, în sensul de a nu mai efectua controale la punctul de lucru aparţinând denunţătorului şi de a nu-l mai sancţiona contravenţional pe acesta“, a spus Cristina Ciobanu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalului Gorj.

Şi şeful Postului de poliţie Fărcăşeşti a fost pus sub acuzare

Potrivit anchetatorilor, şeful Postului de Poliţie al comunei Fărcăşeşti a primit, anul trecut, 500 de lei de la administratorul unei firme pentru a-l ierta de controale şi amenzi. „Învinuitul Piscureanu Vasile, în calitate de şef al Postului de Poliţie al comunei Fărcăşeşti, judeţul Gorj, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada octombrie – noiembrie 2012, a primit de la martorul denunţător C.M. suma de 500 lei, iar în data de 6 martie 2013 a acceptat promisiunea unei sume de bani de la acelaşi martor denunţător, indirect, prin intermediul adjunctului său, agentul de poliţie Frîntu Cristian-Eugen, pentru a nu mai efectua controale la societatea comercială administrată de martor şi a nu-i mai aplica sancţiuni contravenţionale“, se precizează într-un comunicat de al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Şi cazul acestuia urmează să fie finalizat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu