Pădurar din Motru acuzat de fals intelectual. A fost reţinut de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pădurarul a vândut cu acte false aproape 40 metri cubi de lemn

Un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Motru este acuzat de poliţişti de săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

Acesta este acuzat că a falsificat 18 documente, din care 13 în interes personal, şi a comercializat aproape 40 de metri cubi de lemn. Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Oamenii legii au efectuat percheziţii în acest caz. 

„În dimineaţa zilei de ieri, poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară, în baza unui mandatul emis de Judecătoria Motru şi au pus în aplicare un mandat de aducere faţă de cel în cauză.

Din cercetări a reieşit faptul că în perioada octombrie – decembrie 2019, ianuarie – mai 2020 bărbatul ar fi întocmit în fals 18 avize primare de însoţire a materialului lemnos, fără acordul proprietarilor, din care 13 avize în interes personal, comercializând în total cantitatea de 39,27 mc la diferite persoane şi un număr de 5 avize pe care le-a întocmit la solicitarea unor persoane, facilitându-le acestora transportul cantităţii de 13,85 mc de material lemnos, în condiţii legale, pe drumurile publice.

În cursul zilei de ieri, acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, împotriva sa fiind dispusă măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile şi obligaţia de a nu exercita profesia în cadrul căreia a săvârşit fapta“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Gorj.

Mai multe pentru tine:
„Boala mâinilor murdare” în România: o afecțiune în creștere, adesea asimptomatică la copiii sub 6 ani
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Pelerinajul Sfânta Parascheva 2025 începe azi: reguli, coadă, traseu, așteptare în timp real și Telefonul Pelerinului până pe 15 octombrie
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!