Întâlnirea de taină de la Cotroceni pe care Ion Iliescu a avut-o cu fostul locţiitor al şefului Direcţiei contraspionaj, înainte de alegerile din 1996

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Iliescu l-a chemat la Cotroceni pe şeful adjunct al contraspionajului din perioada comunistă

Filip Teodorescu, fostul locţiitor al şefului Direcţiei contraspionaj din Departamentul Securităţii Statului în decembrie 1989, a povestit, în cadrul unei conferinţe ştiinţifice organizată de Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu, o întâlnire interesantă pe care a avut-o cu preşedintele de atunci, Ion Iliescu, înainte de alegerile din anul 1996, când a pierdut în faţa lui Emil Constantinescu.

Locţiitorul şefului Direcţiei contraspionaj din Departamentul Securităţii Statului a povestit că a primit un mesaj de la Cotroceni că este chemat de preşedintele ţării: „În primul mandat al domnului preşedinte Ion Iliescu, înainte de alegerile din anul 1996, am primit un mesaj să mă prezint la Cotroceni. Nu mai eram în activitate. Eram rezervist şi pensionar. Dacă te cheamă şeful statului, trebuie să te duci, şi m-am dus. M-a preluat la intrare un ofiţer SPP şi m-a dus într-o încăpere, după care mi-a spus să aştept. După câteva minute a venit şi domnul preşedinte. Eu nu am fost milităros şi nu am purtat niciodată uniformă, pentru că spion sau contraspion cu uniformă nu se poate. M-am prezentat milităreşte şi i-am spus, conform regulamentului, «La ordinele d-voastră!». Mi-a spus că nu a dat dânsul ordin să vin. «Domnule preşedinte, credeţi că îmi dădeau drumul de la poartă să vin şi să mă văd cu dumneavostră în cabinet? S-o lăsăm»“. 

„Nu a venit să-şi ofere serviciile nouă“

Filip Teodorescu (foto jos) a relatat că întâlnirea a durat în jur de o oră şi jumătate şi au fost abordate mai multe teme, printre care şi cea a atitudinii generalului Iulian Vlad din timpul evenimentelor din decembrie 1989:

„Am discutat multe chestiuni timp de o oră şi jumătate tete-a-tete. Spun decât o chestiune. M-a întrebat, printre altele, ce părere am de atitudine din decembrie a generalului Iulian Vlad. Nu am fost şi nu sunt un naiv şi i-am spus: «Domnule preşedinte, ce atitudine vreţi să aflaţi de la mine?». Şi atunci l-am determinat să spună şi a lămurit nişte chestiuni. Şi zice: «Nu credeţi că trebuia să fie mai clar în privinţa opţiunii faţă de un grup sau altul care vroia să se insinueze la conducerea ţării?“. I-am spus următoarele: «Domnule preşedinte, nu cred că sunt eu cel în măsură să dau răspunsul acesta. Nu mă pot substitui generalul Iulian Vlad». Atunci mi-a zis: «Nu a venit să-şi ofere serviciile nouă», adică celor care se constituiseră în grupul respectiv şi pe liste cine să preia conducerea ţării. Ar fi o explicaţie că domnul general Iulian Vlad nu s-a oferit. Motivele nu că nu le bănui, dar aparţin domnului general Vlad“. 

Fostul şef al Securităţii din timpul evenimentelor din decembrie 1989, generalul Iulian Vlad (foto sus), a făcut, în luna octombrie, primele declaraţii publice, după 26 de ani, în legătură cu împrejurările în care a fost răsturnat regimul comunist. Acesta a spus că el şi generalul Guşe nu au fost cooptaţi în ceea ce s-a numit „Cupolă“, adică Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN): „Prin natura funcţiei pe care o aveam în decembrie 1989, am fost plasat în centrul sau în epicentrul evenimentelor de atunci. (...) Atât generalul Guşe - care, pentru memoria lui, cu toţii îi suntem datori, pentru că a fost un foarte bun patriot, un mare român - cât şi subsemnatul nu făceam parte din ceea ce se proteja şi, mai târziu, s-a numit de către unii «Cupolă», iar de alţii -  «Conspiraţie», sau câte alte denumiri. Noi, în zilele acelea de început, ne-am făcut pur şi simplu datoria de pe funcţiile pe care le aveam“.

Iulian Vlad (84 de ani) a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru evenimentele din decembrie 1989, din care a executat patru ani la Penitenciarul Jilava.

Întâlnirea cu generalul Ştefan Guşe

Filip Teodorescu, care este preşedintele Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii, a mai povestit o întânire interesantă pe care a avut-o, la  Buzău, cu generalul Ştefan Guşe, fostul ministru al Apărării:

„După evenimente era comandant în activitate şi se afla la Buzău. Eu nu mai eram în activitate. A aflat că sunt în Buzău şi a trimis după mine, pentru că dorea neapărat să mă vadă, pentru că a fost şi el la Timişoara. Am avut o întâlnire cu dânsul. Era deja bolnav. Am avut o discuţie cu dânsul foarte aplecată. I-am reproşat: «Domnule general, de ce n-aţi făcut ceea ce trebuia să faceţi, în poziţia de şef al Marelui Stat Major, deci comandant al tuturor trupelor din Ministerul Apărării Naţionale?». (...) Jocurile erau făcute dinainte, nu spontan. Şi cine putea să fie numit decât Victor Stănculescu, care el s-a insinuat din 22 decembrie şi rezultă foarte clar acest lucru. Nu se anunţase oficial moartea generalului Vasile Milea, când el a început să dea ordine unităţilor MApN din ţară. Nu semna cu numele lui, ci cu indicativul «Rondou», care era indicativul ministrului Apărării. Jocurile erau deja făcute. Nu aveam nevoie nici de generalul Iulian Vlad şi nici de generalul Ştefan Guşe în noua structura de conducere şi au acţionat ca atare. Mi-a spus: «O să spun eu adevărul». Nu a mai apucat să-l spună şi mulţi ar fi fost bine să-l spună“. 

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate