Gorjenii pot merge în colindat, dar trebuie să respecte mai multe reguli. Darurile vor fi împărţite doar cu mănuşi de protecţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gorjenii pot să meargă în colindat în grupuri de cel mult şase persoane                                FOTO: Arhivă

Autorităţile au stabilit modul în care se vor desfăşura obiceiurile specifice sărbătorilor de iarnă în judeţul Gorj.

Gorjenii pot merge în colindat sau în piţărăi, dar cu respectarea unor măsuri. Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Gorj a transmis către unităţile administrativ teritoriale din judeţul Gorj precizări privind desfăşurarea piţărăilor (colindeţilor), obiceiuri care au loc în mai multe zone din judeţ, în Ajunul Crăciunului.

- În interiorul localităţilor se interzic circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri;

- Se interzice deplasarea persoanelor în intervalul 23:00-05:00;

- Purtarea obligatorie a măştii de protecţie în aşa fel încât să se asigure acoperirea nasului şi a gurii de către toţi participanţii;

- Dezinfectarea permanentă a mâinilor pentru toate persoanele care participă la piţărăi (colindeţi);

- Persoanele care împart produse vor purta obligatoriu mănuşi de protecţie;

- Menţinerea distanţei fizice de 1,5 metri între participanţi;

- Aplicarea regulilor de igienă individuală şi colectivă pentru prevenirea şi combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Autorităţile administraţiei publice locale sunt responsabile pentru desfăşurarea în siguranţă a obiceiurilor care se desfăşoară în Ajunul Crăciunului“, se arată într-un comunicat de presă.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor