Fotografia realizată de Brâncuşi în atelierul personal. Cine este dansatoarea care l-a determinat pe marele sculptor să se apuce de scenografie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constantin Brâncuşi nu doar unul dintre cei mai valoroşi sculptori ai lumii, ci şi un artist experimental. Nu s-a dat înapoi de la orice provocare, care, dimpotrivă, îi aţâţa imaginaţia. Astfel, la sugestia uneia dintre prietenele sale, Brâncuşi a creat costumele şi scenografia pentru un spectacol de balet.

Lizica Codreanu l-a convins pe marele sculptor să accepte provocarea şi să conceapă costumele şi scenografia pentru spectacolul de balet „Gymnopediile“, pe muzica pianistului Erik Satie. În avanpremieră, acest spectacol a fost prezentat în atelierul sculptorului.

Lizica Codreanu a dansat printre sculpturile lui Brâncuşi, care vor deveni mai târziu extrem de preţuite. Sculptorul a fotografiat-o pe dansatoare în atelierul său, chiar în costumele create de el. Fotografiile au fost realizate în anul 1921. Costumele şi scenografia erau avangardiste şi reprezentau rodul gândirii profunde a lui Brâncuşi.

Prima reprezentaţie a spectacolului avangardist a avut loc la 11 aprilie 1922, la Groupement de l’Albatros.

A plecat la Paris la vârsta de 19 ani

Lizica Codreanu s-a născut în data 30 iunie 1901 la Bucureşti. A studiat istoria artei şi arta plastică la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti şi a urmat, în acelaşi timp, cursuri de dans şi de balet. La vârsta de numai 19 ani, Lizica Codreanu a plecat la Paris pentru a-şi continua studiile de balet. A studiat arta dansului cu renumitele coregrafe Valandina şi Nijinska. A fost îndrumată cu celebrii balerini Serghei Diaghilev şi Igor Larionov. 

Cum l-a cunoscut pe Brâncuşi

L-a cunoscut pe Brâncuşi prin intermediul sorei sale, Irina, pictoriţă şi sculptoriţă, care era eleva lui Brâncuşi. Marele sculptor a îndrăgit-o repede pe Lizica, ca urmare a inteligenţei şi dezinvolturii sale. Acesta o alinta „Ţiganca“. 

În anul 1936 Lizica Codreanu a jucat şi într-un film. Este vorba de filmul avangardist de referinţă "Le P’tit Parigot", în care a avut rolul „Pierrot-fulgerul". Ea a dansat într-un costum cu modele în zig-zag, care se încadra într-o scenografie asemănătoare. 

A înfiinţat prima şcoală de hatha-yoga din Europa

Lizica Codreanu a fost nevoită să renunţe la dans la vârsta de 30 de ani, pentru că se îmbolnăvise de malarie. A început să practice yoga ca remediu pentru boala de care suferea. În anul 1938 a deschis la Paris prima şcoala de hatha-yoga din Europa. A preacticat yoga până în anul 1971 şi a combinat o serie de practici. Lizica Codreanu a murit în anul 1993, la vârsta de 92 de ani.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”