Accident pe Defileul Jiului. A intrat cu maşina într-o stâncă şi s-a răsturnat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina s-a răsturnat                                                                                                   FOTO: Facebook

Un accident spectaculos a avur loc, ieri, pe Defileul Jiu. Un bărbat din Craiova a pierdut controlul maşinii la volanul căreia se afla şi a intrat într-o stâncă, după care s-a izbit de o altă maşină, iar apoi s0a răsturnat.

Şoferii celor două maşini au fost răniţi. 

„Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat de 57 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, din direcţia municipiului Petroşani către municipiul Târgu Jiu, într-o curbă la dreapta a pătruns pe sensul opus de mers, a intrat în coliziune cu o stâncă şi cu un autoturism condus din sensul opus de către o femeie de 56 de ani, din municipiul Vulcan, care se deplasa din sensul opus.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorilor auto, aceştia fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă“, au transmis reprezentanţii Poliţiei Gorj

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €