Video A patra zi de proteste la CE Oltenia. Minerii și energeticienii cer oprirea concedierilor. Un primar s-a alăturat manifestanților

0
0
Publicat:

Sediul Complexului Energetic Oltenia este, în aceste momente, scena unui protest la care participă mineri, energeticieni și reprezentanți ai comunităților locale. Printre aceștia se află și primarul comunei gorjene Cătunele, Florinel Țuilă, care și-a exprimat public susținerea față de revendicările angajaților.

Participanții sunt hotărâți și cer dialog direct cu conducerea CEO. FOTO: Facebook/Cronica Româneasă

Protestatarii cer oprirea concedierii a aproximativ 1.800 de salariați și solicită autorităților soluții urgente pentru protejarea locurilor de muncă și menținerea stabilității în sectorul energetic.

Deși atmosfera este pașnică, participanții sunt hotărâți și cer dialog direct cu conducerea companiei.

Primarul Florinel Țuilă a stat alături de angajați și a vorbit despre importanța susținerii comunităților dependente de industria energetică și necesitatea solidarității în fața acestor măsuri.

Organizatorii au anunțat că protestul va continua până când cererile lor vor fi discutate oficial și luate în considerare de autorități.

Concedieri în prag de sărbători

Situația este tensionată la Complexul Energetic Oltenia, unde mii de oameni se tem că își vor pierde locurile de muncă. Potrivit datelor vehiculate, aproximativ 1.500 de angajați ar urma să fie disponibilizați începând cu 1 aprilie, iar alți 300 de salariați de la 1 mai.

În acest context, fostul director al companiei, Daniel Burlan, a criticat modul în care au fost gestionate concedierile. Acesta susține că disponibilizările au fost făcute fără o strategie clară și fără investiții care să ofere alternative pentru angajați.

Întrebat ce ar face dacă ar conduce din nou compania, Burlan a declarat tranșant că și-ar da demisia, potrivit Gorj TV.