Universitatea „Valahia” din Târgovişte, parteneră într-un program internaţional de cercetare care monitorizează poluanţii atmosferici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La conferinţă participă peste 100 de specialişti din 32 de ţări

Universitatea „Valahia” din Târgovişte este parteneră în cadrul ICP Vegetation, un program internaţional de cercetare care monitorizează poluanţii atmosferici care funcţionează din 2010.

Evenimentul are loc în perioada 18 – 21 februarie. Alături de Universitatea „Valahia” din Târgovişte sunt implicate alte trei universităţi partenere: Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Universitatea Tehnică dinCluj Napoca - Centrul Universitar Nord din Baia Mare.

La conferinţă participă peste 100 de specialişti din 32 de ţări (China, Rusia, Bulgaria, Republica Moldova, Albania, Grecia, Ucraina, Polonia, Germania, Norvegia, Spania, Suedia, Elveţia, Belgia, Marea Britanie, Italia ş.a.). 

Sunt prezentate peste 75 de lucrări ştiinţifice care vizează, în principal, monitorizarea calităţii aerului privind poluarea cu metale grele, radionuclizi şi poluanţi organici persistenţi, folosind muşchi şi alţi bioindicatori, precum şi impactul ozonului troposferic asupra vegetaţiei.

„În deschiderea conferinţei, Dr. Harry Harmens - coordonatorul programului ICP Vegetation şi Dr. Marina Frontasyeva – responsabil al centrului de coordonare Moss Survey au prezentat rezultatele obţinute, precum şi planul de lucru pentru următoarea perioadă. De asemenea, au luat cuvântul Prof.univ.dr.habil. Cristinel Mortici - decan al Facultăţii de Ştiinţe şi Arte, Dorela Mirică - consilier al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Dâmboviţa şi Conf.univ.dr. Claudia Stihi - responsabil al programului ICP Vegetation în România”, se arată într-un comunicat al UVT.

Mai multe pentru tine:
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți