Străzi asfaltate în urmă cu câteva luni, în cadrul PIDU, refăcute de constructori pentru că au fost prost realizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Cristian Stan a refuzat să semneze recepţia lucrărilor prost făcute

În ultimele zile, în municipiul Târgovişte se desfăşoară lucrări de intervenţie la infrastructură în mai multe puncte care fuseseră reabilitate prin proiectul european Plan Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) – zonele A şi B. Se decapează străzi întregi, se refac trotuare, se toarnă din nou asfalt.

Primăria municipiului Târgovişte, în calitate de beneficiar al lucrărilor pe cele două PIDU-uri, trebuie să recepţioneze aceste lucrări în condiţii de execuţie corespunzătoare proiectului, numai că primarul a refuzat să semneze recepţia lucrărilor prost făcute. 

"Am refuzat categoric să semnez recepţia unor lucrări care aveau probleme evidente de execuţie, multe dintre ele semnalate chiar de către locuitorii oraşului. Toate aceste lucrări au fost reluate şi se refac în această perioadă. Lucrările respinse de la recepţie se refac acum pe banii constructorilor! Primăria Târgovişte nu plăteşte niciun leu pentru străzile pe care se toarnă din nou asfalt sau pentru trotuarele din nou reabilitate. Toate aceste intervenţii se fac, conform contractului, pe cheltuiala constructorilor, care au obligaţia de a ne preda un proiect conform", a declarat primarul Cristian Stan.

"am conştiinţa împăcată că fac lucrul corect pentru Târgovişte"

"Puteam foarte bine să amân aceste lucrări cu o lună de zile, până după campania electorală, evitând riscul unor discuţii sau nemulţumiri. Dar, dacă făceam asta şi trecea perioada obligaţiilor constructorilor, am fi plătit toate aceste remedieri din banii noştri! Ce era mai responsabil să fac: să las lucrurile aşa până trece campania electorală sau să acţionez direct pentru a-i forţa pe construtori să plătească acum? Nu ştiu ce ar fi făcut alţii în locul meu, dacă ar fi ales capitalul politic şi paguba bugetului public, dar eu am conştiinţa împăcată că fac lucrul corect pentru Târgovişte! Cerându-le scuze locuitorilor din zonele în care se intervine pentru remedieri, îi asigur că niciodată, cu mine primar, municipiul Târgovişte nu va plăti pentru greşeli care aparţin altora", a mai spus edilul.


 

PIDU A

Valoarea proiectului PIDU A este de 75,8 milioane de lei. Finanţarea este asigurată în proporţie de 80,4% de fonduri europene, 17,6% de la bugetul de stat şi 2% contribuţia Primăriei Târgovişte.

Lucrările sunt executate de Delta ACM 93 SRL şi Verta Tel SRL.

Proiectul de finanţare a fost semnat în septembrie 2010, la Târgovişte, de ministrul de la acea vreme al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.

Contractul pe zona A PIDU prevede lucrări în micro 6 din Târgovişte. Vor fi reabilitate străzi, reţele de iluminat public şi fibră optică, reţele de apă-canal.

De asemenea proiectul prevede realizarea de piste pentru biciclişti, în lungime de opt kilometri, 12 staţii de transport public, patru spaţii de joacă, şase hectare de amenajare teren spaţii verzi. Totodată vor fi realizate 1.900 de locuri de parcare. 

PIDU B

Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) "B", în valoare de 34 de milioane de euro, cuprinde cinci cartiere: micro 6, Aleea Trandafirilor, cartierul CFR, micro 11 şi micro 12.

Proiectul are o durată de implemenetare de 18 luni şi prevede reabilitarea reţelelor de iluminat, reţele de apă canal, vor fi amenajate trotuare, se vor amenaja aproape 3.000 de locuri de parcare, vor fi construite piste pentru biciclişti, se vor realiza şase staţii de transport public, şase parcuri şi va fi amenjat un hectar de spaţiu verde. 

În total, Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al municipiului Târgovişte (PIDU A şi B) beneficiază de fonduri europene de 149 de milioane de lei.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

FOTO Asfaltări în cartierul CFR, în cadrul PIDU "B". Boriga: "Urmează Micro 11 şi Micro 12"

PIDU B, "proiect cu un semn de întrebare". Aleşii locali au votat o suplimentare bugetară de 25 de miliarde 

FOTO VIDEO Abia acum începe greul. Boriga: Facem apel la calm şi înţelegere. În două luni vom scăpa

Primăria Târgovişte pompează 75 de milioane de lei pentru dezvoltarea Microraionului 6. În alte patru cartiere se lucrează deja, acolo unde s-au alocat 70 de milioane de lei.

Târgovişte. Traseul transportului în comun, modificat din cauza PIDU-ului

Trei artere importante din Târgovişte vor fi lărgite la patru benzi de circulaţie, în cadrul proiectului PIDU „A”

O treime din Târgovişte va fi reabilitată de la „A” la „Z”. Primăria a semnat, marţi, un contract de 34 de milioane de euro

FOTO Asfaltări în cartierul CFR, în cadrul PIDU "B". Boriga: "Urmează Micro 11 şi Micro 12"

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €