Români la cursa Dolomiților, aproape de podium. Salvamontistul Geo Badea relatează atmosfera de la întrecerea alpiniștilor

0
Publicat:

Alpinistul dâmbovițean Geo Badea a participat, și anul acesta, la o prestigioasă cursă cu profil de salvare montană din Europa - Dolomites Rescue Race 2023. Românii au fost aproape de podium.

Geo Badea. FOTO Facebook

Cursa a avut loc sâmbătă, 7 octombrie 2023, aceasta fiind a a treia participare a lui Badea la evenimentul care a ajuns la cea de-a 12-a ediție.

Delegația Salvamont România s-a prezentat cu două echipe integral românești, respectiv „Dacia” și „Carpathia”, iar cea de-a treia, „Amicitzia”, a fost mixtă, româno-italiană.

La start s-au aliniat, de data aceasta, aproape 80 de echipe, mare parte dintre ele, foarte bine pregătite. Profilul cursei a fost același ca în anii precedenți: 1.300 metri diferență de nivel în urcare, traversarea unei creste în sistem via-ferrata, coborâre în rapel și alergat cu targa de salvare până la sosire. Podiumul a fost ocupat de Italia, Polonia și Cehia. Echipele românești s-au prezentat onorabil: locul 5 pentru Dacia, 13 pentru Amicitzia și 35 pentru Carpathia”, a precizat Geo Badea.

Luni, 9 octombrie 2023, participanții și-au continuat activitatea alpină urcând pe creasta nord-vestică Monte Antelao, The King of Dolomites, 3.265 metri, al doilea ca înălțime din Dolomiți, după Marmolada.

Un munte foarte spectaculos, dar care-ți pune la grea încercare abilitățile montane. Pe scurt, un traseu clasic foarte expus, prost marcat, unde asigurările de orice fel lipsesc cu desăvârșire și, mai mult decât atât, foarte friabil. Am respirat ușurați, abia cînd am revenit la Refugio Galassi. Sincere și călduroase mulțumiri tuturor colegilor români, dar și italieni, alături de care am participat la acest minunat periplu. Mulțumesc, SPJSS Dâmbovița, pentru sprijinul moral și material”, a mai spus Geo Badea.

Emoţii mari pentru salvamontistul Geo Badea, la coborârea de pe Vârful Broad Peak (8.050 metri) din Himalaya

Geo Badea, alpinist, salvamontist şi profesor de geografie din Târgovişte, a fost în pericol de moarte anul trecut. El a început pe 13 iunie 2022 o expediţie dificilă, pe unul dintre cele mai înalte vârfuri din lume. Expediţia a durat 40 de zile, dar nu a fost fără emoţii.

Geo Badea SURSA Facebook G.B.

Vârful Broad Peak (8.050 metri) din Himalaya este al 13-lea ca înălţime dintre cele 14 care depăşesc 8.000 de metri.

Geo Badea a anunţat că şi-a atins obiectivul, dar la coborâre era să îşi piardă viaţa. A fost găsit în stare critică de un alt alpinist care a abandonat traseul către creastă şi l-a salvat. Ar fi fost în agonie când a fost descoperit în zăpadă de Israfil Ashurli din Azerbaidjan. Erau la 7.600 de metri altitudine, în aşa-numita „zonă a morţii”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție