Prim-ministrul Victor Ponta este aşteptat la hramul Mănăstirii Nucet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primul ministru, Victor Ponta, este aşteptat la hramul Mănăstirii Nucet

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi Sfânta Liturghie la Mânăstirea Nucet, cu ocazia sărbătorii Izvorului Tămăduirii, hramul mănăstirii. La eveniment este aşteptat şi Victor Ponta.

După săvârşirea Sfintei Liturghii va avea loc sfinţirea apei sau Aghiasma mică, la, deja, tradiţionalul loc, intitulat  “Fântâna de leac”, unde, nu doar cu  această ocazii, ci şi în tot timpul anului, mulţi pelerini vin, pentru a lua apã sfinţitã.

Pază de la jandarmi

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa vor asigura ordinea şi siguranţa publică în judeţul Dâmboviţa, mâine 25 aprilie a.c., urmând să fie prezenţi în zonele unde se vor desfăşura manifestări religioase prilejuite de Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii.

Astfel, jandarmii dâmboviţeni vor asigura măsurile de ordine publică în zona următoarelor lăcaşuri de cult unde vor avea loc slujbe religioase, respectiv Mănăstirea Nucet şi bisericile care poartă hramul “Izvorul Tămăduirii” din Mun. Târgovişte (Micro 6), localitatea Pătroaia şi cartierul Schela-Mare, Mun. Moreni. 

Pentru evitarea unor incidente nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, Jandarmeria Dâmboviţa recomandă cetăţenlor care vor participa la manifestările religioase următoarele:

să respecte indicaţiile jandarmilor;

să evite implicarea în conflicte de orice natură;

să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, etc.);

să evite, pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia;

să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul autorităţilor.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."