Liceele mai puţin performante pot accesa fonduri de până la 100.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Schema de grant debutează în septembrie 2016, în prima etapă fiind incluse aproximativ 25% din liceele eligibile FOTO ISJ Dâmboviţa, Ionuţ DIma

Săptămâna trecută, la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Ministerul Educaţiei a organizat evenimentul de lansare a schemei de Granturi pentru licee din cadrul Proiectul privind  învăţământul preuniversitar R.O.S.E..

Deschis în luna decembrie 2015, prin vizita de lucru a delegaţiei oficiale a Băncii Mondiale la IŞJ Dâmboviţa şi în Liceul ”Voievodul Mircea” din Târgovişte, R.O.S.E. (Romanian Secondary Education Project) este un proiect care îşi propune să contribuie la reducerea abandonului în învăţământul secundar şi terţiar  şi la  creşterea ratei de promovare a examenului de bacalaureat. 

Proiectul este structurat pe trei componente, cea care vizează învăţământul preuniversitar fiind componenta 1 - Intervenţii la nivelul liceelor şi intervenţii sistemice.

Subcomponenta 1.1 are în vedere intervenţii la nivelul şcolilor, prin acordarea de granturi liceelor mai  puţin performante din sistemul public de învăţământ, în valoare totală de 127,3 milioane de Euro. Perioada de derulare a granturilor acordate liceelor este de maximum 4 ani, iar mărimea acestora este, în medie, de  100.000 Euro.

Obiectivele granturilor sunt reducerea ratei de abandon şcolar în licee, creşterea ratei de absolvire şi îmbunătăţirea performanţei la examenul de bacalaureat.

Liceele vor propune activităţi menite să conducă la realizarea obiectivelor menţionate, care vor include, printre altele, activităţi remediale, de consiliere, activităţi extracurriculare şi de informare, lucrări civile minore de renovare, amenajare a interioarelor clădirilor şcolare (de exemplu: laboratoare), fără impact negativ asupra mediului, şi achiziţii de bunuri (până la 20% din costurile directe).

Schema de grant debutează în septembrie 2016, în prima etapă fiind incluse aproximativ 25% din liceele eligibile, restul unităţilor putând aplica începând cu luna septembrie 2017.

Proiectele de granturi vor fi construite pe nevoile reale ale elevilor, fiecare unitate personalizând propunerile astfel ca activităţile desfăşurate să fie potrivite cu obiectivul proiectului şi specificul unităţii şcolare şi asumate de cadrele didactice, elevi şi părinţi. 

Mai multe informaţii se vor găsi pe site-ul IŞJ Dâmboviţa în spaţiul alocat proiectului: http://www.isj-db.ro/proiectul-pentru-nv-m-ntul-secundar-rose

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie