Jessica Muscariu a fost premiată de Comisia Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jessica Muscariu a fost premiată de Comisia Europeană

Adolescenta are o impresionantă colecţie de distincţii obţinute la olimpiadele şcolare de limba română, chimie şi biologie.

Jessica regretă că nu are un frate. Ar fi avut cu cine să-şi împartă timpul, cui să-i împărtăşească din tainele copilăriei sale. Acoperă această lipsă cu numărul mare de prieteni. Jessica este o voleibalistă redutabilă. Vedeta echipei „Vlahia” Târgovişte, unde joacă pe postul de atacant principal. Punctează de fiecare dată în forţă.

„Am luat locul I pe judeţ, de două ori la rând. Am mers şi la competiţiile zonale, unde ne-am clasat pe locuri fruntaşe”, spune cu mândrie adolescenta. Voleiul este pasiunea cea mare a Jessicăi, dar, cu toate astea, nu vrea să-şi facă o carieră în sport. Consideră că este o profesie nesigură, care te mobilizează, te seduce doar atunci când eşti în forţă, apoi...

Voleiul este marea pasiune a adolescentei

Jessica vrea să devină medic stomatolog. „Este mai sigur. Poţi să te realizezi altfel”. Eleva a cochetat şi cu poezia. „Am scris versuri, dar acum m-am lăsat. Nu prea mai am timp. Nu îmi mai dă târcoale nici muza inspiraţiei. Scriu proză. povestiri”. Jessica  a participat la un concurs de creaţie sub titulatura „Lumea mea poate fi altfel”.

„Am scris o poveste despre un copil orfan. Ideea a impresionat. Am fost premiată”. Câteva scrieri ale adolescentei au fost publicate într-o antologie apărută la Craiova. Jessica nu a ratat nici olimpiada de limba română, unde s-a clasat pe locul I pe judeţ. „Am mers apoi la faza naţională, care s-a ţinut la Suceava”. A participat şi la Concursul Naţional Cangurul Lingvist.

Şi, fiindcă vrea să-şi continue studiile superioare la Medicină, a participat şi la olimpiadele de biologie şi chimie.  Jessica a făcut parte din echipa premiată de Comisia Europeană, în urmă cu o lună, pentru modul original în care a înfăţişat în desene Carta Drepturilor Omului. De altfel, pictura reprezintă o altă pasiune a elevei Şcolii Mihai Viteazul din Târgovişte. Jessica surprinde imagini ale copilăriei. Pictează flori, peisaje din natură, oameni.

Întrebări şi răspunsuri:
Cum apreciezi tu, copii s-au îndepărtat de activităţile sportive?
Cred că da. Există televiziunea, internetul, tot felul de jocuri pe calculator, care într-adevăr captivează. Nici nu-ţi dai seama când trec orele, atunci când eşti în faţa monitorului. Şi, uite aşa, tinerii de vârsta mea ajung să nu-şi mai petreacă timpul liber în natură, făcând sport.

Care este premiul cu care te mândreşti cel mai tare?
Distincţia oferită de Comisia Europeană în cadrul proiectului „Mind your rights”. Ni s-a cerut să înfăţişăm Carta Drepturilor Omului în desene. Clasa mea a fost declarată câştigătoare pentru România. Au aplicat peste 300 de şcoli din cinci ţări ale Uniunii Europene. Din România, s-au înscris în proiect 78 de unităţi de învăţământ, iar noi am reuşit să realizăm o lucrare unică, pe care publicul o poate vedea expusă în curtea Muzeului de Artă din Târgovişte. Nu putem decât să fim mândri de această performanţă. Pe de altă parte, vă mărturisesc sincer că fiecare premiu pe care l-am obţinut de-a lungul timpului, fie pentru poezie, fie la olimpiadele şcolare, ocupă un loc aparte în sufletul meu.

Ce îi place:
Îmi place să călătoresc. Am admirat Grecia, Austria. Sunt ţări nemaipomenite. Îmi place să citesc, în special cărţi de aventură. Îmi place să ascult muzică, să-mi petrec timpul cu pietenii. Îmi place să desenez.

Ce nu îi place:

Nu m-am gândit până acum ce nu îmi place. Sincer, nu m-am lovit de  ceva despre care să pot spune cu adevărat că nu îmi place. Am timp să-mi formez şi o astfel de părere, deşi ar fi mai bine fără.

Profil:
Născută: 2 octombrie 1996, Bucureşti
Studii: Elevă în clasa a VIII-a la Şcoala „Mihai Viteazul” din Târgovişte
Familie: Singură la părinţi

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice