Învăţarea din greşeli la copii. Psiholog: „Trebuie să îi lăsăm să facă şi alegeri proaste“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO merakoh.com

Responsabilitatea se învaţă toată viaţa, nu numai în copilărie, spun specialiştii, care îi îndeamnă pe părinţi să îşi lase copiii să experimente diferite lucruri, stări, chiar dacă unele dintre acestea le fac rău pe moment. Din greşeli vor învăţa cel mai bine ce este corect şi ce nu.

Pentru ca cel mic să dezvolte o gândire armonioasă este bine ca părinţii să îi arate care sunt lucrurile folositoare pentru el şi care nu. 

“Noi, adulţii, trebuie să îi educăm să îşi aleagă lucrurile care le sunt de folos pentru că pot fi jucării care să producă vătămări. Pot fi alimente care produc vătămări. Primele lucruri care îi atrag pe cei mici sunt lucrurile colorate. Trebuie să lucrăm cu ei să facă alegerile corecte. El încet-încet, învaţă modelul respectiv şi după repetare învaţă alegerea. După ce învaţă alegerea şi începe să vorbească puţin mai bine, vorbim cu ei despre consecinţe”, spune psihologul Tamara Iscru.

“Dacă nu înţelege de vorbă bună îl lăsăm să se frigă puţin”

“Trebuie să îi lăsăm să facă şi alegeri proaste. Nu putem tot timpul să stăm în spatele lui. Îi spunem să nu pună mâna acum pe cană pentru că e fierbinte şi te frige. Dacă nu înţelege de vorbă bună îl lăsăm să se frigă puţin ca să înţeleagă despre ce e vorba. Asta nu înseamnă că îl lăsăm să facă băşici în palme. Copilul are nevoie de această lecţie de puţine ori. La fel şi când se loveşte. Durerea şi plăcerea fac parte din viaţa omului”, adaugă psihologul.

Un alt aspect e că cel mic nu trebuie ţinut „în eprubetă“. Trebuie să trăiască realitatea. “Părinţii trebuie să aibă o anumită măsură şi o anumită acceptare pentru comportamentul copilului şi foarte multă răbdare. Mai mult, trebuie să înveţe să gândească precum copiii, pentru că ei nu vor gândi la vârste fragede precum adulţii. Atunci apar conflictele între părinţi şi copii. Copilul ştie să se lupte şi întotdeauna câştigă el”, atrage atenţia specialiastul.

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani