FOTO Voluntariat în inima Bucegilor. Pentru ce s-au întrecut 30 de tineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timp de 3 zile, cei 30 de tineri, cu vârste între 14 şi 35 de ani, au avut ocazia să facă faţă la o mulţime de provocări în cadrul unei tabere cu mai multe probe de concurs.

Asociaţia Chindia Jurasic Park în parteneriat cu Asociaţia Ecologică Floare de Colţ, cu finanţare din partea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa, a organizat în perioada 12-14 octombrie 2018, o tabără educativă cu acţiuni specifice de voluntariat, în domeniul turismului montan specializat, sub formă de concurs, în Munţii Bucegi - zona Padina.

Timp de 3 zile, cei 30 de tineri, cu vârste între 14 şi 35 de ani, proveniţi de la mai multe şcoli din judeţul Dâmboviţa, au avut ocazia să facă faţă la o mulţime de provocări în cadrul unei tabere cu mai multe probe de concurs. 

În prima seară, tinerii au făcut cunoştinţă unii cu alţii şi au fost organizaţi în 5 echipe a câte 6 membri, echipe la care au fost repartizaţi monitori. Apoi, şi-au confecţionat propriul steag, au dat nume echipei şi şi-au ales un slogan potrivit cu starea lor de spirit. Fiindcă, a doua zi, urma un traseu practic în zonă montană, seara o continuat cu prezentarea echipamentului minim pentru drumeţie sau pentru o tură alpină.

„A doua zi, pe o vreme frumoasă (fără pic de nor, dar uşor răcoroasă) toate echipele au plecat pe traseul Padina - şaua Strunga pentru a inventaria şi reface marcajul „cruce roşie”. Cu materiale corespunzătoare (vopsea, pensule, perie de sârmă etc.), tinerii montaniarzi au intrat pe poteca montană refăcând atât marcajul „cruce roşie”, cât şi „bandă roşie” care se suprapuneau pe o bună parte pe traseu, mai ales pe cele joase, de pe pietre sau stânci. Cele situate pe stâlpi, la înălţimi mai mari, au fost refăcute utilizând o mică scară metalică pusă la dispoziţie de prietenii de la Salvamont Dâmboviţa. În zona finală a drumeţiei, în şaua Strunga, tinerii elevi au primit informaţii atât din domeniul geografic (tur de orizont, vârfuri, văi, roci, forme geologice), cât şi istoric (Vama Strunga, Drumul Grănicerilor, graniţa dintre Ardeal şi România etc.)”, a precizat Nicu Posta, coordonator proiect. 

La coborâre, fiecare echipă a primit echipamentul specific şi au fost colectate toate deşeurile găsite în preajma potecii turistice sau la stâna din Colţii Padinei. Cu forţe proaspete, date de sandvişurile luate în rucsacul propriu, au început cele mai antrenante probe, adică atelierele de căţărare (normal, asigurată – „în manşă”) pe o stâncă de 15-20 m din Vărăria Mică sau rapel (de asemenea, cu asigurare) pe un alt traseu, mai lung, de peste 30 de metri. 

„Conform tradiţiei, sâmbătă seara, s-a organizat un mic foc de tabără, un bun prilej de a intona cântece de munte sau de a degusta gogoşi aduse de gazdele de la pensiunea Gură de Rai sau de a frige, fiecare individual, bezele. Întrucât, în urma probelor de concurs, punctajele erau apropiate, duminică dimineaţa s-a derulat cea mai spectaculoasă probă, un tur pe un parc de aventură din zona hotelului Peştera. Prin cumularea punctelor, a fost desemnată echipa câştigătoare, formată din elevi ai Şcolii Coresi din Târgovişte. La finalul taberei, toţi participanţii au primit câte un tricou cu sigla proiectului, câte o diplomă specială,  insignă şi medalie. Fiecare echipă a primit şi câte o minicupă care, sigur, va sta în vitrina de onoare a fiecărei şcoli. De menţionat că dintre cei 30 de participanţi, 12 au purtat cu mândrie şi eşarfa de cercetaş, ca membri ai Centrului Local „Naparis” al Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României”, a mai spus Nicolae Posta.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete