FOTO VIDEO A început demolarea bătrânului stadion „Eugen Popescu”. Cât pompează autorităţile locale în noua arenă, care va avea puţini rivali în Liga I

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi, 4 iulie 2019, a fost eliberată autorizaţia de desfiinţare pentru stadionul municipal „Eugen Popescu” din Târgovişte, iar joi, 10 iulie 2019 a început demolarea propriuzisă a tribunei a II-a şi a peluzei actualului stadion. Promovarea în Liga I a echipei antrenate de Viorel Moldovan, fost internaţional al României, în generaţia de aur, a obligat autorităţile la această investiţie.

Actuala arenă nu corespundea normelor FRF pentru Liga I.

„Cred că astăzi marcăm un moment istoric pentru ceea ce înseamnă fotbalul târgoviştean! Iată că debutează un proiect de reconstrucţie a celei mai importante arene de fotbal din municipiul Târgovişte şi din judeţul Dâmboviţa. Astăzi, dăm startul lucrărilor care va transforma total stadionul Eugen Popescu. Din ceea ce vedeţi acum nu va mai rămâne decât o parte din actuala tribună I, dar şi aceasta va urma să fie reabilitată. Dar va rămâne în picioare. În rest, toată tribuna a II-a şi peluza vor fi dărâmate. Urmează să fie construită o tribună nouă, de la zero, care va asigura toate condiţiile necesare pentru presă, spectatori, oficiali. O tribună cochetă, va avea instalaţie de nocturnă, gazonul va fi refăcut”, a precizat primarul Cristian Stan.

Valorea investiţiei se ridică la aproape 6 milioane de euro, bani asiguraţi din bugetul local a Primăriei Târgovişte. Demolarea şi reconstrucţia arenei ar dura dura 10 luni.

Chindia Târgovişte este ţinută în viaţă de bugetul asigurat în proporţie de 50-50% de Primăria Târgovişte şi CJ Dâmboviţa.


 

„Va fi un proiect foarte interesant, care va schimba în proporţie de 100% stadionul, adică nu va mai exista niciun fel de legătură între ce avem în momentul de faţă şi ce se va face. Se va reconstrui integral tribuna a II-a, care va deveni tribuna I, cu ceea ce înseamnă facilităţi pentru spectatori, presă, VIP-uri etc. Va fi un stadion care va corespunde 100% normelor în vigoare. Facem toate eforturile să finalizăm această investiţie înainte de încheierea returului de campionat, pentru a prinde câteva meciuri acasă, pe Eugen Popescu. Va fi unul dintre cele mai frumoase stadioane din Liga I. Va fi un stadion care va rămâne în patrimoniul acestui oraş zeci de ani de acum înainte”, a mai spus edilul.

Se prevede demolarea tribunei a II-a, a peluzei, a tabelei de marcaj şi a turnului Tv (situat la tribuna I).

Stadionul Eugen Popescu a fost construit în 1949 şi tot în acelaşi an a fost inaugurat, potrivit csmtargoviste.ro. Tribuna care a intrat în demolare a fost construită în 1982. Arena avea o capacitate totală de aproximativ 12.500 de locuri. 

Valorea investiţiei se ridică la aproape 6 milioane de euro, bani asiguraţi din bugetul local a Primăriei Târgovişte. Demolarea şi reconstrucţia arenei ar dura dura 10 luni.

„Va fi un proiect foarte interesant, care va schimba în proporţie de 100% stadionul, adică nu va mai exista niciun fel de legătură între ce avem în momentul de faţă şi ce se va face. Se va reconstrui integral tribuna a II-a, care va deveni tribuna I, cu ceea ce înseamnă facilităţi pentru spectatori, presă, VIP-uri etc. Va fi un stadion care va corespunde 100% normelor în vigoare. Facem toate eforturile să finalizăm această investiţie înainte de încheierea returului de campionat, pentru a prinde câteva meciuri acasă, pe Eugen Popescu. Va fi unul dintre cele mai frumoase stadioane din Liga I. Va fi un stadion care va rămâne în patrimoniul acestui oraş zeci de ani de acum înainte”, a mai spus edilul.

  

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice