FOTO Unde se pregătesc voleibalistele de la CSM Târgovişte - "Iadul" din "raiul" de la Dobrich!
0Dobrich este o aşezare care nu se abate de la tipicul oraşelor bulgăreşti. Blocuri multe ce amintesc de perioada în care Estul se închina la ”poarta” Moscovei, puţină culoare şi străzi peticite, dar liniştite, lipsite de efervescenţa vocală pe care o regăseşti în România. În două cuvinte: nimic impresionant. Aparent, nimic impresionant, pentru că după ce străbaţi câţiva kilometri, ajungi la mândria oraşului: PARK HOTEL IZIDA.
Locul în care echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgovişte este cantonată, pare desprins dintr-un alt film. Unul cu buget uriaş, cu decoruri de lux specifice Hollywood-ului şi dedicate oamenilor cu mulţi bani. Culmea, pe frontispiciul resortului stelele nu se înghesuie să-şi impresioneze vizitatorii. Nici preţurile nu-ţi taie respiraţia, însă şocul apare după ce cobori în valea pe care proprietarul a ales-o pentru a-şi construi minunea de hotel.
”CASA” SPORTIVILOR
Terenuri de tenis care pot şi au găzduit inclusiv turnee de profesionişti, o sală de fitness cu toate dotările, bazin acoperit, teren de minifotbal, sală de volei şi baschet, locuri de joacă pentru copii, o mini-pistă pentru biciclişti, un parc de dimensiuni reduse, restaurante şi terase. Totul sub acelaşi acoperiş, totul la dispoziţia sportivilor care aleg să se pregătească aici.
”Noi venim de câte două ori pe an aici. Şi iarna şi vara. E foarte convenabil din punct devedere financiar, iar oamenii de aici sunt foarte primitori. Avem tot ce ne putem dori. E locul ideal de pregătire”, spune Bulent Cadâr, managerul echipei de volei masculin Tomis Constanţa.
Parc Hotel Izida aparţine unui om de afaceri din zonă şi unui împătimit al sportului. Bulgarul a făcut ciclism, iar urmele pasiunii sale sunt peste tot. Fotografii cu Eddie Merckx, tricoul galben cu zeci de autografe, cel alb cu buline roşii acoperit la rându-i de semnături sau cel al naţionalei Bulgariei de ciclism şi-au găsit locuri călduţe pe pereţii superbului bar. Business-ul omului care deţine locaţia din Dobrich nu are însă nicio legătură cu sportul. Omul face şi distribuie îngheţată. Are afaceri peste tot în Bulgaria, iar mulţi dintre partenerii externi vin din România. Din banii câştigaţi a făcut un hotel prin care să-şi hrănească pasiunea tinereţii.
Aici se cazează şi se pregătesc multe dintre echipele bulgăreşti şi nu numai şi tot aici se află şi voleibalistele Clubului Sportiv Municipal Târgovişte.
”WELCOME TO HELL!”
Pare a fi cel mai nimerit mesaj pentru ceea ce se întâmplă în timpul antrenamentelor conduse de Dragan Nesic. Sârbul adoptat de vecinii de la sud are o personalitate fascinantă. Prima dată te şochează tonul pe care-l foloseşte atunci când vorbeşte. Nicio inflexiune a vocii. Tot timpul ai senzaţia că citeşte poveşti pentru copii. La fel de surprinzător este că, dacă ar putea, ar discuta despre volei tot timpul. Ştie tot despre campionatul României, deşi nu a mai antrenat niciodată aici, vorbeşte respectuos despre toţi adversarii şi niciodată nu-i dispare zâmbetul de pe buze. Impropriu spus nu-i dispare, pentru că tehnicianul CSM-ului se schimbă şocant de mult când intră în sala de antrenamente. Nu devine o fiară, însă nu mai rămâne aproape nimic din cel ce povestea atât de frumos despre experienţele carierei sale de antrenor.
O zi din cantonamentul de la Dobrich începe la 9.30. Ora primei şedinţe de pregătire. Fie că vorbim despre sala de forţă, fie că jucătoarele se antrenează pe suprafaţa de joc sau pedalează la bicicletele din piscine acoperită, totul este atent planificat. Fiecare jucătoare are o fişă personal pe care Nesic o monitorizează atent. Nimic nu-i scapă. Rigurozitatea sa pare deranjantă pentru un om de rând, asta ca să nu mai vorbim despre durata şi duritatea antrenamentelor. Minimum două ore jumătate durează fiecare şedinţă, indiferent de locaţia în care jucătoarele se află. Nimeni nu stă. Nici măcar cele care mai au unele problem de ordin fizic sau medical.După amiaza este dedicată odihnei, însă nebunia începe din nou de la 17.30. Un alt antrenament. Aceeaşi durată, aceeaşi intensitate. După fiecare dintre cele două momente de foc ale zilei fetele sunt mai mult decât istovite. Liniştea mormântală din sala de mese te surprinde şi te face să te întrebi dacă nu cumva ai greşit locaţia.
Seara, fiecare dintre jucătoare se retrage conştiincioasă în cameră, gândindu-se, probabil, că mâine e o nouă zi în ”iadul” din ”raiul” de la Dobrich.