Droguri accesibile, la orice colț de stradă. Cum au fost capturați membrii unei grupări de dealeri ce activa în București și Dâmbovița

0
Publicat:

Patru persoane care comercializau droguri, în Bucureşti şi în judeţul Dâmboviţa, cercetate. Reţeaua funcţiona încă din anul 2020 şi vindea stradal doze contra unor sume mici, accesibile tinerilor.

Doze droguri. FOTO IGPR

Poliţiştii şi procurorii au destructurat o grupare specializată în traficul de droguri, care acţiona în Bucurşeti şi în judeţul Dâmboviţa. Sunt cercetate patru persoane, care au vândut stradal doze de droguri, contra sumei de 50 de lei, încă din 2020.

La data de 1 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.-B.T. Dâmboviţa, au documentat activitatea infracţională a unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc, în formă continuată. La data de 1 martie 2024, a fost dispusă reţinerea a patru persoane, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată”, a transmis, sâmbătă, IGPR.

Sursa citată a precizat că, în perioada iulie 2020 – februarie 2024, la diverse intervale de timp, persoanele cercetate ar fi comercializat şi oferit cu titlu gratuit, în diferite ocazii, cantităţi de cannabis, unor consumatori din municipiul Bucureşti şi din judeţul Dâmboviţa.

Materialul probator administrat în cauză a relevat faptul că persoanele cercetate şi-ar fi creat o reţea stabilă de clienţi, comercializând drogul de risc cu preţul de 50 de lei, pentru o doză, interacţiunea între vânzător şi cumpărător realizându-se stradal. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, au fost ridicate cantităţi de canabis, mai multe grindere, un cântar de precizie, obiecte purtând urme de materie vegetală, telefoane mobile, precum şi alte mijloace de probă”, a mai transmis sursa citată.

De asemenea, faţă de o persoană sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere, fără drept de droguri de risc, în vederea consumului propriu.

Aceasta a fost depistată în seara de 29 februarie 2024, în municipiul Bucureşti, în timp ce deţinea o cantitate de drog de risc.

Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dâmboviţa, cu propunerea de arestare preventivă a trei dintre persoanele reţinute.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție