Cursuri suspendate, în Dâmboviţa, din cauza condiţiilor meteo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa a luat decizia a închide toate unităţile şcolare, vineri, 23 martie, ca urmare a avertizării ANM cu Cod Portacaliu de ninsori şi vânt puternic. Potrivit ISJ, în judeţ sunt 533 de unităţi şcolare, din care 153 unităţi cu personalitate juridică.

Cursurile vor fi suspendate şi în Târgovişte, după ce Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Târgovişte a propus Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa suspendarea cursurilor la toate unităţile de învăţământ preuniversitar de stat de pe rază municipiului Târgovişte. 

Codul Portocaliu de ninsori şi vânt puternic este valabil şi pentru judeţul Dâmboviţa în intervalul 22.03.2018, ora 23.00 - 23.03.2018, ora 15.00 .

"Grădiniţele cu program prelungit vor primi copiii, iar creşele, care sunt gestionate direct de Primăria Târgovişte, vor funcţiona în regim normal, astfel încât să venim în întâmpinarea părinţilor care nu dispun de alternativă. Primăria Târgovişte vă asigura că va face toate eforturile pentru a veni în sprijinul dumneavoastră, urmând a se acţiona cu toate mijloacele din dotare în vederea combaterii efectelor fenomenelor meteorologice anunţate", anunţă edilul Cristian Stan.

Cetăţenii municipiului Târgovişte au la dispoziţie următoarele numere de telefon în caz de urgenţă:

- 0731.316.716 / 0245.217.134 Dispecerat Direcţia de Salubritate;

- 0732.100.211 Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Târgovişte;

- 0245.921 / 0731.327.436 Dispecerat Poliţia Locală;

Primăria Municipiului Târgovişte a luat totodată măsurile pentru primirea în regim de urgenţă a persoanelor fără adăpost, în acest moment fiind disponibile 50 de locuri în centrele coordonate de către Direcţia de Asistenţă Socială.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG