Cum ar putea fi tratate în viitor accidentele vasculare sau leziunile coloanei vertebrale. Un cip implantat în creier - soluţia gândită de cercetători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Truth Unsealed

Specialiştii în cercetare medicală sunt de părere că, deocamdată, tehnologia umană nu a ajuns atât de departe încât să facă posibilă fuziunea completă între creier şi calculatoare. Între timp, o companie din Israel încearcă să încorporeze dispozitive non-chirurgicale în creierele bolnavilor pentru a-i ajuta să treacă cu bine de accidentele vasculare sau peste leziuni ale coloanei vertebrale.

Inovaţiile tehnologice, cum ar fi Neuralink de la Elon Musk şi alte interfeţe creier-calculator (BCI), ar putea într-o bună zi să îmbunătăţească inteligenţa umană, memoria şi comunicarea. 

În timp ce tehnologia este atrăgătoare, în practică, gândul că ar putea trăi cu un cip implantat în creier nu sună prea roz pentru mulţi pacienţi. Un start-up din Israel abordează o tehnologie mai puţin invazivă pentru integrarea creierului uman în tehnologie. În loc să utilizeze implanturi, BrainQ foloseşte maşini EEG (Electroencefalografie), care nu folosesc metode chirurgicale, dar care înregistrează activitatea electrică a creierului. 

FOTO Integrarea tehnologiei în creierul uman ar putea produce rezultate incredibile. Credit imagine: BrainQ

EEG-urile au fost utilizate în acest fel de alte grupuri care lucrează cu pacienţi care sunt paralizaţi şi BrainQ speră că tehnica lor ar putea atinge obiective similare pentru îmbunătăţirea vieţii pacienţilor care au suferit un accident vascular cerebral sau o leziune a coloanei vertebrale.

Până atunci, însă, compania are câteva obstacole destul de importante de trecut pentru a clarifica faptul că tehnologia lor poată fi folosită în scopuri medicale. În primul rând, va trebui să finalizeze cu succes studiile clinice la om. Apoi va trebui să obţină toate aprobările necesare pentru a intra în producţie.  

Compania a precizat că tehnologia ar utea fi disponibilă pe piaţa din S.U.A. până în 2020. Assaf Lifshitz, purtător de cuvânt al companiei BrainQ, a declarat pentru TechCrunch că, în viitor, compania speră să folosească tehnologia pentru a colecta date şi pentru a îmbunătăţi rezultatele pentru pacienţii cu Alzheimer şi câteva boli specifice copiilor.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare