CJ Dâmboviţa, premiat la Gala Premiilor de Excelenţă în Administraţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În cadrul acestei festivităţi, a fost premiat şi Consiliul Judeţean Teleorman

Consiliul Judeţean (CJ) Dâmboviţa a fost premiat ieri, în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Galei Premiilor de Excelenţă în Administraţie. Instituţia judeţeană a primit recunoaşterea, la categoria turism pentru proiectul ”Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii tehnice pentru creşterea potenţialului turistic al Peşterii Ialomiţei din Masivul Bucegi, judeţul Dâmboviţa”.

Evenimentul, organizat de Portalul Naţional de Administraţie Publică www.administraţie.ro şi editorul general al portalului ”Oameni şi Companii”, a avut loc în Poiana Braşov şi a reunit peste o sută de lideri ai instituţiilor publice româneşti. Alături de secţiunea turism, în cadrul căreia Consiliul Judeţean Dâmboviţa a fost premiat, au mai fost acordate distincţii pentru cele mai performante proiecte, în domeniile: servicii publice, servicii sociale, infrastructură, educaţie şi sănătate. 

În cadrul acestei festivităţi, a fost premiat şi Consiliul Judeţean Teleorman pentru proiectul ”Achiziţie echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat în Regiunea Sud-Muntenia, etapa a II-a”, proiect în care şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa este asociat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji